Distribuie
Năvala apelor spune povestea Sofiei şi a lui Trofim Ivanovici, doi soţi care adoptă o adolescentă orfană pe nume Ganka. În universul casnic în care până atunci nu se întâmplase nimic notabil, venirea fetei transpune în plan emoţional distrugătoarea revărsare din albie a râului Neva. Cartea prezintă, indirect, viaţa în Rusia anilor ’20 ai secolului trecut, dar se concentrează asupra traiului instinctual al oamenilor, dând în vileag falsitatea propagandei sovietice, potrivit căreia mintea poate fi remodelată, şi amintind că indivizii obişnuiţi trăiesc mai degrabă primitiv.
Zamiatin arată cum violenţa şi răul puse în mişcare de Revoluţia bolşevică şi de Teroarea Roşie au influenţat viaţa de zi cu zi şi cum relaxarea morală în faţa agresivităţii şi violenţei i-a transformat pe mulţi în brute. Această capodoperă a literaturii ruse este o istorisire despre forţa devastatoare a instinctelor umane, dar şi o satiră subtilă la adresa puterii politice care vrea să instaureze cu forţa raiul pe pământ.
Evgheni Ivanovici Zamiatin (1884-1937) s‑a născut în Rusia, în oraşul Lebedian. A studiat ingineria navală la Sankt‑Petersburg şi în aceeaşi perioadă s‑a alăturat mişcării bolşevicilor. Arestat pentru participarea la răscoala din 1905‑1907, a fost exilat în oraşul natal, pe care l‑a părăsit totuşi pentru a‑şi definitiva studiile în Finlanda. La întoarcerea în Rusia, a început să scrie povestiri, portrete literare, piese de teatru, eseuri şi romane, făcându‑şi un nume printre scriitorii reputaţi ai vremii. Din ce în ce mai critice la adresa regimului, scrierile sale – dintre care amintim volumele de nuvele Peştera şi Pescarul de oameni sau romanul Noi – au fost mult timp interzise. În 1931, după repetate încercări de a obţine viza pentru străinătate, i‑a scris lui Stalin: „Dacă sunt într‑adevăr un criminal şi merit să fiu pedepsit, cred totuşi că nu merit o pedeapsă chiar atât de grea ca moartea literară, şi de aceea rog ca acest verdict să fie înlocuit prin expulzarea din URSS”. A obţinut viza şi s‑a stabilit la Paris, unde a murit câţiva ani mai târziu, în anul 1937, de angină pectorală, o boală care l‑a chinuit toată viaţa.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/navala-apelor-roman-m44z837k/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a
