Distribuie
Năvala apelor spune povestea Sofiei şi a lui Trofim Ivanovici, doi soţi care adoptă o adolescentă orfană pe nume Ganka. În universul casnic în care până atunci nu se întâmplase nimic notabil, venirea fetei transpune în plan emoţional distrugătoarea revărsare din albie a râului Neva. Cartea prezintă, indirect, viaţa în Rusia anilor ’20 ai secolului trecut, dar se concentrează asupra traiului instinctual al oamenilor, dând în vileag falsitatea propagandei sovietice, potrivit căreia mintea poate fi remodelată, şi amintind că indivizii obişnuiţi trăiesc mai degrabă primitiv.
Zamiatin arată cum violenţa şi răul puse în mişcare de Revoluţia bolşevică şi de Teroarea Roşie au influenţat viaţa de zi cu zi şi cum relaxarea morală în faţa agresivităţii şi violenţei i-a transformat pe mulţi în brute. Această capodoperă a literaturii ruse este o istorisire despre forţa devastatoare a instinctelor umane, dar şi o satiră subtilă la adresa puterii politice care vrea să instaureze cu forţa raiul pe pământ.
Evgheni Ivanovici Zamiatin (1884-1937) s‑a născut în Rusia, în oraşul Lebedian. A studiat ingineria navală la Sankt‑Petersburg şi în aceeaşi perioadă s‑a alăturat mişcării bolşevicilor. Arestat pentru participarea la răscoala din 1905‑1907, a fost exilat în oraşul natal, pe care l‑a părăsit totuşi pentru a‑şi definitiva studiile în Finlanda. La întoarcerea în Rusia, a început să scrie povestiri, portrete literare, piese de teatru, eseuri şi romane, făcându‑şi un nume printre scriitorii reputaţi ai vremii. Din ce în ce mai critice la adresa regimului, scrierile sale – dintre care amintim volumele de nuvele Peştera şi Pescarul de oameni sau romanul Noi – au fost mult timp interzise. În 1931, după repetate încercări de a obţine viza pentru străinătate, i‑a scris lui Stalin: „Dacă sunt într‑adevăr un criminal şi merit să fiu pedepsit, cred totuşi că nu merit o pedeapsă chiar atât de grea ca moartea literară, şi de aceea rog ca acest verdict să fie înlocuit prin expulzarea din URSS”. A obţinut viza şi s‑a stabilit la Paris, unde a murit câţiva ani mai târziu, în anul 1937, de angină pectorală, o boală care l‑a chinuit toată viaţa.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/navala-apelor-roman-m44z837k/
Articole similare
Ştiind prea bine că nicio informaţie nu există fără un proiect de comunicare, Dominique Wolton vrea să răstoarne stereotipul dominant, gândindu-le împreună. Altfel spus, încercând o redefinire a statutului comunicării, secolul nostru fiind unul al coabitării. În viziunea sa, a comunica înseamnă a împărtăşi ceea ce avem în comun, dar şi a învăţa gestionarea diferenţelor. Fiindcă, ridicând complexităţi suplimentare, comunicarea înseamnă negociere şi coabitare; aducând, adică, în prim-plan problema relaţiei, recunoscând prezenţa Celuilalt. Valorizând coabitarea, implicit primatul toleranţei, invocând experienţa concretă a alterităţii, Dominique Wolton propune, după ani de cercetări,
În adâncul pădurii trăiește o bătrână răutăcioasă, care în fiecare an face tot posibilul să oprească primăvara. Într-o zi, când patrulează printre copaci și tufișuri pentru a preveni înmugurirea copacilor și trezirea animalelor din hibernare, se întâmplă ceva ciudat. Un băiat supărat spune o vrajă și o îndeasă într-un buzunar! Ce ar putea avea în comun o bătrână furioasă și un băiețel supărat? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/doamna-spanac-wvncfsc3/
Autoarea bestsellerului Acolo unde femeile sunt regi Ambițioasa Olivia, perfecționista Laura și nonconformista Anjali sunt prietene de nedespărțit încă din prima zi la Medicină. Iar legătura lor le-a ajutat să se sprijine reciproc și când presiunea examenelor a fost înlocuită de greutățile și bucuriile maternității și noi joburi solicitante. Cândva au promis să facă orice una pentru alta — inclusiv să uite noaptea despre care n-au vorbit niciodată: o petrecere cu droguri, sex și secrete care le-a obligat să facă o alegere ce le-ar putea distruge. Dar cât de departe ar
