Distribuie
Năvala apelor spune povestea Sofiei şi a lui Trofim Ivanovici, doi soţi care adoptă o adolescentă orfană pe nume Ganka. În universul casnic în care până atunci nu se întâmplase nimic notabil, venirea fetei transpune în plan emoţional distrugătoarea revărsare din albie a râului Neva. Cartea prezintă, indirect, viaţa în Rusia anilor ’20 ai secolului trecut, dar se concentrează asupra traiului instinctual al oamenilor, dând în vileag falsitatea propagandei sovietice, potrivit căreia mintea poate fi remodelată, şi amintind că indivizii obişnuiţi trăiesc mai degrabă primitiv.
Zamiatin arată cum violenţa şi răul puse în mişcare de Revoluţia bolşevică şi de Teroarea Roşie au influenţat viaţa de zi cu zi şi cum relaxarea morală în faţa agresivităţii şi violenţei i-a transformat pe mulţi în brute. Această capodoperă a literaturii ruse este o istorisire despre forţa devastatoare a instinctelor umane, dar şi o satiră subtilă la adresa puterii politice care vrea să instaureze cu forţa raiul pe pământ.
Evgheni Ivanovici Zamiatin (1884-1937) s‑a născut în Rusia, în oraşul Lebedian. A studiat ingineria navală la Sankt‑Petersburg şi în aceeaşi perioadă s‑a alăturat mişcării bolşevicilor. Arestat pentru participarea la răscoala din 1905‑1907, a fost exilat în oraşul natal, pe care l‑a părăsit totuşi pentru a‑şi definitiva studiile în Finlanda. La întoarcerea în Rusia, a început să scrie povestiri, portrete literare, piese de teatru, eseuri şi romane, făcându‑şi un nume printre scriitorii reputaţi ai vremii. Din ce în ce mai critice la adresa regimului, scrierile sale – dintre care amintim volumele de nuvele Peştera şi Pescarul de oameni sau romanul Noi – au fost mult timp interzise. În 1931, după repetate încercări de a obţine viza pentru străinătate, i‑a scris lui Stalin: „Dacă sunt într‑adevăr un criminal şi merit să fiu pedepsit, cred totuşi că nu merit o pedeapsă chiar atât de grea ca moartea literară, şi de aceea rog ca acest verdict să fie înlocuit prin expulzarea din URSS”. A obţinut viza şi s‑a stabilit la Paris, unde a murit câţiva ani mai târziu, în anul 1937, de angină pectorală, o boală care l‑a chinuit toată viaţa.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/navala-apelor-roman-m44z837k/
Articole similare
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Imaginea lui Carmen Brumă în peisajul mediatic românesc este asociată cu mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. Cu greu ar putea cineva să îşi închipuie că autoarea nu a avut dintotdeauna forma fizică exemplară de acum. Publicul poate vedea în premieră în carte o poză cu Carmen Brumă la 86 de kilograme. Trecând prin multe experienţe de a slăbi fără rezultate şi care îi puteau afecta sănătatea, autoarea oferă în această carte soluţiile de succes prin care ea a ajuns la silueta de invidiat pe care o afişează astăzi. Cititorul va afla
Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:
