Dino Buzzati, O dragoste
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2,2 min

Distribuie

Romanul explorează universul afectiv al unui intelectual din burghezia italiană de la începutul deceniului al șaptelea, univers a cărui metamorfoză se petrece în progresia dureroasă a unui sentiment. Arhitectul Antonio Dorigo, aproape cincuagenar, este un celibatar misogin, convins că aspectul său fizic îl defavorizează. Așa, cel puțin, își explică el însuși relațiile exclusive cu prostituate, relatii cultivate, din ipocrizie de castă, în apartamentul unei proxenete, deghizată ea însăși în patroana de boutique. În această ambianță de ambiguitate și promiscuitate camuflată, Antonio Dorigo o cunoaște pe Laide, o balerină adolescentă din corpul de balet al teatrului Scala, prostituată care, încă de la începutul unei relații venale, îi suscită un interes a cărui desfășurare atinge dimensiunea unei iubiri obsesive. Dependența afectivă și carnală a bărbatului față de tânara femeie fără scrupule și un întristător vid afectiv se transformă într-o servitute umilitoare. Romanul unei devastatoare iubiri absurde, scrierea lui Buzzati e, deopotrivă, prin atmosferă și sugestii multiple, o posibilă transpunere literară a unui film de Federico Fellini, o „dolce vita” tratată în tonuri mai severe, mai puțin extravagantă, dar cu o mai vasta perspectivă sufletească.

Dino Buzzati (1906‑1972) s‑a născut la Belluno, Italia, în apropierea Alpilor Dolomiţi. După studii de drept la Milano, în anul 1928 îşi începe activitatea de jurnalist în redacţia ziarului „Corriere della Sera”, unde va lucra până la sfârşitul vieţii. Lunga activitate de jurnalist şi‑a pus amprenta asupra operei sale literare, conferindu‑le o aură realistă până şi celor mai fantastice povestiri. Dino Buzzati s‑a impus cu romanul Deşertul tătarilor (1940; Polirom, 2002, 2011), considerat capodopera sa, în care explorează stările obsesionale, tensiunea spirituală a individului în căutarea destinului exemplar. Condiţia umană l‑a preocupat pe scriitor şi în proza ulterioară, adunată în volumul Șaizeci de povestiri (1958, Premiul Strega). A fost, de asemenea, autor de librete muzicale şi piese de teatru (Un caz clinic este pusă în scenă de Giorgio Strehler la Piccolo Teatro din Milano, în 1953, apoi la teatrul parizian La Bruyère, în traducerea lui Albert Camus, în 1955), pictor şi scenograf. În anii ’60 publică romanele Marele portret (1960; Polirom, 2003) şi O dragoste (1963; Polirom, 2002, 2013), volume de poezie, precum şi Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri (1966; Polirom, 2005, 2013).

La Editura Polirom au mai apărut antologia de proză fantastică Cele mai frumoase povestiri (2005, 2013) şi cartea pentru copii, ilustrată chiar de autor, Vestita invazie a urşilor în Sicilia (2019).

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/o-dragoste-roman-fqwzzp2y/

 

Articole similare

  • Eu sunt Mama Ghem, iar tu ești Firul meu iubit, noi doi eram una când pe lume încă nu erai venit. La început erai ghem împreună cu mine… ba nu, tu erai chiar înăuntru, în mine. Și într-o zi ai devenit fir, dar eu tot ghem am rămas pentru tine. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/eu-ghem-tu-fir-w2fq2q6j/  

  • Autoarea de bestselleruri New York Times B.A. Paris revine în inima suspansului psihologic captivant cu Terapeutul — o poveste intensă despre o casă care ascunde un secret șocant. Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare… Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte. Alice

  • În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/