Romanul Omul timpului meu, a cărui acțiune se desfășoară în Iran și New York, spune povestea lui Hamid Mozaffarian, care s-a înstrăinat de sine și de lumea din jurul său. După ce a lucrat zeci de ani ca interogator pentru regimul iranian, Hamid călătorește într-o misiune diplomatică la New York, unde își întâlnește familia exilată și ia cenușa tatălui său, care a murit dorindu-și să fie înmormântat în Iran. Revăzându-se cu fratele său și alți exilați, Hamid este forțat să se confrunte cu propriul trecut, cu natura perfidă a violenței și cu credința sa într-un sistem care l-a ținut captiv atâția ani.
Complex din punct de vedere politic și convingător la nivel afectiv, Omul timpului meu explorează diferite tipuri de pierdere – a oamenilor, a locurilor, a idealurilor, a timpului și a sinelui. Acesta nu este doar un roman despre familie și amintiri, ci și despre interdependența dintre răpitor și captiv, dintre cetățean și țară, dintre individ și propria sa moștenire. Cu sensibilitate și forță, Dalia Sofer dezvăluie viețile interioare ale unei generații sacrificate.
Redactorii de la „Kirkus”, imediat după aparția romanului, ne spune că: „Sofer realizează cu înțelegere, compasiune și umor necruțător portretul unui bărbat prea inteligent ca să ignore cu desăvârșire consecințele comportamentului său și, totodată, neputincios ca să reziste momentului istoric tumultuos”, iar cei de la „Publishers Weekly” susțin că romanul este „Fascinant și tulburător… Tensiunea dintre eleganța limbajului lui Sofer și dezvăluirea nihilistă a antieroului ei subliniază ironia titlului, care dezvăluie vanitatea afirmației că acțiunile unei persoane pot fi scuzate de contextul istoric. Cititorii vor găsi meditația lui Sofer despre capacitatea puterii de a corupe la fel de relevantă și îngrijorătoare ca știrile de ultimă oră”, stârnindu-ne, astfel, prin intermediul acestor afirmații, interesul citirii acestuia.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/omul-timpului-meu-roman-j357dzgz/
Articole similare
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor
Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scrisoarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care
Începe cu o idee și se răspândește ca un virus… până când generozitatea se preschimbă în nebunie. În timp ce locuitorii din Three Pines se bucură din plin de zăpadă și beau ciocolată caldă la bistrou, vacanța inspectorului-șef Armand Gamache este întreruptă de o solicitare simplă: să asigure securitatea la o prelegere susținută la universitatea din apropiere. Pare ceva nevinovat, până află cine este profesoara Abigail Robinson, iar ideile ei i se par atât de respingătoare, încât solicită anularea evenimentului. Însă curând teoriile ei încep să devină subiect de discuții,

