Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Imediat după apariție, Ana Blandiana, despre volum, avea să susțină… „Corneliu Coposu nu va dispărea atâta vreme cât în România vor exista luptă şi viaţă politică. Pentru că a fost un simbol, iar simbolurile nu dispar atâta vreme cât este nevoie de ele. Iar de amintirea lui Corneliu Coposu va fi nevoie cât vor exista la noi moravuri balcanice, şmecherie, duplicitate, politicianism. Din păcate, misiunea lui Corneliu Coposu va fi, deci, de lungă durată. Va fi un simbol care va deranja pe toată lumea deopotrivă: pe cei de la putere, care vor avea insolenţa să încerce să şi-l anexeze postum (aşa cum au obişnuit să procedeze cu toate victimele lor, de la Brâncuşi la Brătieni şi de la Enescu la Maniu), dar şi pe cei ce se prefac a face (sau fac) o opoziţie de faţadă. Va fi reperul moral de amintirea căruia vor trebui mereu să se teamă: răii şi bunii; cei cu conştiinţa murdară şi cei care se pretind cinstiţi; duşmanii lui de moarte şi cei ce i se consideră discipoli”.

Pe de altă parte… Cristian FULGER, vicepreşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu, ne spune că – „Tratate, cursuri sau dizertaţii pe teme politice pot fi găsite în librării sau în bibliotecile facultăţilor de specialitate, iar părerea oamenilor politici de azi nu poate fi măsura timpului istoriei recente. Nu am dorit această abordare în cartea de faţă, şi astfel am ajuns la soluţia de a o construi din contribuţiile unor intelectuali de referinţă ai timpului prezent şi ale unor oameni care l-au cunoscut îndeaproape pe Senior. Sperăm că astfel am reuşit să evocăm viaţa şi opera acestui «mare european şi român», aşa cum l-a caracterizat Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European”.

Mai multe despre carte AICI.

 

Articole similare

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor