Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,6 min

Distribuie

Prin Băieții de la Nickel, Colson Whitehead, dublu laureat al prestigiosului Pulitzer Prize, și-a consolidat poziția de lider al generației de romancieri americani lansați la cumpăna dintre milenii.

În tulburătorul său roman Băieții de la Nickel, Whitehead rescrie istoria unei jumătăți de veac pornind de la un fapt real: descoperirea, în anul 2014, a unui sinistru cimitir secret în care erau îngropați copiii negri uciși într-o școală de corecție din Florida.

Personaje imaginare, plasate în situații imaginare, într-o școală de corecție imaginară, reconstituie segregația rasială, cu abuzurile și persecuțiile suferite de populația afro-americană din statele sudiste, dar și corupția generalizată din sistemul penitenciar american, inclusiv cel juvenil, într-o poveste copleșitoare, în care granița dintre ficțiune și realitate se estompează până la completa dispariție.

Băieții de la Nickel este „o explorare cutremurătoare a abuzurilor dintr-o școală de corecție din Florida în anii segregării rasiale, în esență, o poveste impresionantă despre perseverență, demnitate și împăcare cu sine“ – motivația juriului Pulitzer 2020.

COLSON WHITEHEAD, dublu laureat al prestigiosului Pulitzer Prize, asemenea lui Faulkner și Updike, este una dintre vocile proeminente ale ficțiunii americane actuale. S-a născut la 6 noiembrie 1969 în New York. După absolvirea studiilor la Harvard University în 1991, a lucrat la revista Village Voice, perioadă în care a început să-și scrie primele romane. În timp, a predat la Princeton University, New York University, Columbia University, Brooklyn College, Hunter College, Wesleyan University și a fost scriitor în rezidență la Vassar College, University of Richmond și University of Wyoming. Din 2015 deține o rubrică despre limbă în „New York Times Magazine”. Este autorul a șase romane și a două volume de nonficțiune.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/baietii-de-la-nickel-roman-qwg9ttgg/

 

Articole similare

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor