Distribuie
Victor Mancini, personajul principal al romanului Sufocare, este un fost student la Medicină care, pentru a-și putea ține în spital mama bolnavă de Alzheimer, recurge la un truc extrem de ingenios: simulează că se îneacă în restaurante de lux. Simțindu-se responsabili pentru viața sa, „salvatorii” îi trimit cecuri. Obsedat sexual, încercând (în van) să-și trateze adicția, suflet torturat care nu și-a cunoscut niciodată tatăl, Victor Mancini descoperă cu uimire că ar putea avea (sau nu?) descendență divină.
După cum mărturisește Palahniuk… „Sufocare este cartea la a cărei redactare am lucrat cel mai mult: șase luni. Spre deosebire de Fight Club (trei luni) sau Cântec de leagăn (șase săptaămâni). Dar la această perioadă se adaugă ani și ani de documentare și experiențe care de care mai bizare. De pildă, un prieten m-a lăsat sa fac disecții pe cadavre, altul mi-a povestit cum e să lucrezi la Disneyland, un medic mi-a ținut o prelegere despre alunițe și negi, folosind drept model o dansatoare exotică. Ar trebui să mi se deducă din impozit toată berea cu care le-am făcut cinste acestor interlocutori”.
Editorialiștii de la „The Washington Post”, imediat după apariția romanului, aveau să suțină că este „la fel de provocator și de obsedant precum Fight Club…Vocea lui Palahniuk e atât de clar diferențiată, încât s-ar putea spune ca autorul aparține unui gen literar cu un singur reprezentant – el însuși”, creând, astfel, impulsul lecturii.
Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 1962, Pasco, Washington) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inventivi scriitori americani contemporani. A studiat jurnalismul la Universitatea din Oregon şi, după absolvire, în anul 1986, s-a stabilit în Portland, unde a schimbat diverse slujbe înainte să se dedice scrisului. Deşi primele cărţi i-au fost refuzate de editori, care le considerau prea riscante din cauza atmosferei lor sumbre, după publicarea romanului Fight Club (1996), cariera sa literară şi-a schimbat definitiv cursul. A scris pînă în prezent peste douăzeci de romane şi cărţi de non-ficţiune, traduse deja în numeroase limbi.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

