Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1 min

Distribuie

Ianuarie este o lume muribundă. O parte a planetei este cufundată într-un întuneric înghețat, în vreme ce, pe partea cealaltă, totul e pârjolit de o lumină orbitoare. Umanitatea atârnă de un fir de ață, împrăștiată în două orașe arhaice, construite pe o fâșie de apus nesfârșit. Dar viața în orașe este la fel de periculoasă ca în deșerturile din afară.

Într-o lume în care până și timpul este controlat de conducători, iar nivelul de lumină e reglat artificial, sufletele pierdute sunt trimise printre umbre, în sălbăticie.

O astfel de paria, sacrificată în noapte, dar salvată de timp și de legătura cu o bestie misterioasă, se va ridica din sălbăticie ca să preia întreaga putere, înainte ca planeta să fie zdrobită de greutatea rasei umane.

Specialiștii de la „The Guardian”, despre roman, ne spun că „este cu și despre «mileniali», oameni tineri, care trebuie să-și găsească drumul printr-o lume nedreaptă, coruptă și violentă”.

Romanul este câștigător al Premiului Locus 2020 la categoria: science-fiction.

Mai multe despre carte AICI.

Articole similare

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor