„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului“, după cum ne descriu redactorii de la „The Times”, trezindu-ne intereseul.
CATHERINE NIXEY provine dintr-o familie de foști monahi. A studiat literatura clasică greacă și latină la Universitatea din Cambridge și apoi, vreme de câțiva ani, a predat limbi clasice. În prezent locuiește în Londra, unde lucrează ca jurnalist pentru „The Times”. Epoca întunecării a fost deja tradus în cinci limbi și a fost distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2018, a fost desemnat cartea de istorie a anului de „The Daily Telegraph”, „The Spectator”, „The Observer”, „BBC History Magazine” și „The New York Times”.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/epoca-intunecarii-cum-a-distrus-crestinismul-lumea-clasica-c6pgy4gk/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

