Distribuie
„Volumul propus de către doamna Carmen Elena Antochi ne amintește de rigoarea și pasiunea pe care le implică/solicită realizarea unei monografii. Din fărâme memorialistice, documente inedite și lucrări de specialitate recompune, printr-o abordare interdisciplinară, portretul unei actrițe fascinante, rămasă într-un nedrept con de umbră: Sorana Țopa. Conturarea acestuia se împlinește printr-o dublă perspectivă: teatrologică (prin intermediul căreia va realiza profilului profesional – scenic și dramaturgic) și antropologică /de studiu aplicat al biografiei acesteia, ceea ce îi permite să realizeze o analiză sistemică, conform normelor ce guvernează cercetarea în domeniu şi – mai ales –, bazată pe documentare, pe o bibliografie bogată, cu lucrări inedite și de referinţă, și (nu în ultimul rând) pe o puternică implicare”, ne precizează Anca Doina Ciobotaru, stârnindu-ne interesul pentru cartea de față. Apoi, chiar autoarea ne spune că: „Sorana Țopa – o actriță sau un destin ce transcende limitele scenei și pe cele ale timpului său? Analiza parcursului artistic, dar și spiritual al Soranei Țopa permite, în fapt, radiografierea vieții teatrale și culturale cuprinse între sfârșitul primului război mondial și anii ’80, din perspectiva relației actorilor și a oamenilor de teatru cu tot ceea ce era definitoriu pentru viața culturală a timpului. De ce Sorana Țopa? Pentru că modul în care apare reflectată imaginea ei în articolele publicate în timpul vieții (și mai ales după moartea ei) subliniază cu precădere imaginea unei actrițe „fatale”, lăsând în urmă neliniștile spirituale ale acesteia; astfel, ea poate fi privită ca un exemplu pentru ceea ce constituie modul de funcționare a prejudecăților cu privire la statutul femeii-actor, cu precădere în perioada interbelică, prejudecăți ce pot umbri chiar și spiritele creatoare, cuprinse de neliniștea căutării adevărului”, stârnindu-ne, astfel, intersul citirii biografiei de față.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sorana-topa-roluri-pe-si-dincolo-de-scena-reflectari-teatrologice-ale-unui-destin-teatral-jqfkdx5n/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
