Ne putem imagina mafia rusă fără să ne gândim la Putin? Se pot fura, oare, miliarde de dolari din economia Rusiei fără girul puterii politice? Citind această carte memorialistică – scrisă sub forma unui thriller – înțelegem că în lupta pentru adevăr și justiție eroii sunt puțini și vulnerabili, deși consecințele nedreptății ne afectează pe toți. Banii hrănesc sistemul, sistemul face legea, iar cine se ridică împotriva legii va plăti cu viața! Simplu, nu?
Pentru europeni, povestea din această carte este mai importantă decât pare, căci dovedește clar că în spatele cooperării economice dintre Rusia și orice țară democratică se află întotdeauna și o agendă politică ascunsă, pe care Kremlinul și-o promovează prin corupție și presiuni politice.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/blocati-conturile-crima-si-spalare-de-bani-in-rusia-lui-putin-memorii-jrpsj2c9/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

