Scriitorul american Ben Guterson este autorul trilogiei de succes Casa de Iarnă, tradusă în zece limbi, care i-a adus nominalizări pe lista scurtă la prestigioasele Edgar Award și Agatha Award în 2019. Publicat în Statele Unite în anul 2022, Misterul Turnului din Vista Point este deja tradus în șapte limbi.
Atunci când viața îi pune la încercare, membrii familiei Einstein se mută la Vista Point, un orășel fermecător și în aparență liniștit, ca să-și dea șansa unui nou început. Acolo, Zack, în vârstă de 11 ani, cel mai mic dintre copii, se împrietenește cu Ann, o fată haioasă, care știe o mulțime de povești despre locurile din jur. Cu ajutorul ei, băiatul are parte de o vacanță de pomină: descoperă o peșteră tainică, cu mesaje ciudate scrise pe pereți, o cabană abandonată în mijlocul pădurii, un vechi cimitir și, mai presus de toate, un turn părăsit, pe a cărui cupolă un medalion argintiu e purtătorul unui mesaj pe care nimeni n-a reușit să-l descifreze până acum. Dar mai e ceva care nu-i dă pace lui Zack: prietena lui, Ann, despre care nu știe mare lucru, pare că ascunde ea însăși un secret. Ce să fie?
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/misterul-turnului-din-vista-point-roman-f68hbsr3/
Articole similare
„Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia
Donald Trump a devenit cel mai faimos negociator din lume în urma publicării cărţii sale The Art of the Deal (Arta negocierii), însă cartea aceea nu explica şi cum poţi să negociezi ca Trump. George Ross – consilierul său cel mai de încredere – expune acum în detaliu modul în care oricine poate implementa tacticile şi strategiile de negociere care l-au dus pe Trump în vârful lumii afacerilor. În plus, Ross include lecţii învăţate de la alţi magnaţi ai afacerilor imobiliare din New York, pe care i-a reprezentat – sau
Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/

