Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 0,9 min

Distribuie

Copiii de făină

Toată şcoala e în febra pregătirilor pentru Târgul de Ştiinţă, numai el trebuie să-i supravegheze pe ştrengarii săi, care au în grijă nişte… copii de făină. Pe de altă parte, elevii aşteaptă doar formidabila explozie care va dezlănțui haosul în toată clasa.

Singurul care se abate de la plan este Simon Martin: pentru prima dată în viaţa lui, băiatul găseşte un sens într-o temă pentru acasă. Copila sa de făină nu mai este un simplu săculeţ, iar reacţia elevului-problemă îi surprinde pe toţi cei din jur.

„Simon nu doar că învață despre responsabilitățile enorm (și de multe ori anoste) pe care le are un părinte, dar ajunge să înțeleagă de ce a plecat tatăl lui și să își aprecieze mai mult mama pentru greutățile prin care a trecut ca să-l crească de una singură.” School Library Journal

Articole similare

  • Bărbatul făcut din bucăți este o reconstituire, în egală măsură romanțată și minuțios documentată, a existenței și per­sonalitatii lui H.G. Wells, scriitorul vizionar care a pus bazele literaturii science-fiction și a influențat conștiința socială a sfâr­șitului de secol XIX și a începutului de secolul XX. Țintuit la pat de un cancer în fază terminală în casă lui din Regent’s Park, scriitorul în vârstă de șaptezeci și opt de ani își rememorează întreagă viață, întrebându-se dacă aceasta a fost un succes sau un eșec. Lodge schițează cu veridicitate și naturalețe inegalabile

  • O ISTORIE COMPREHENSIVĂ, DEFINITORIE A IMPERIULUI PERSAN, VĂZUT CA ÎNTÂIA SUPERPUTERE MONDIALĂ Marii Regi ai Persiei au domnit peste cel mai mare imperiu al Antichității, care se întindea din Libia până la stepele Asiei și din Etiopia până în Pakistan. În inima Imperiului se găsea fabulosul oraș-palat Persepolis, unde monarhii ahemenizi întrețineau o curte neîntrecută în fast și grandoare. De aici, Cirus cel mare, Darius, Xerxes și urmașii lor aveau să dea legi, să ridice armate și să guverneze peste Imperiul lor multicultural, de o uriașă diversitate. Într-un demers cu

  • Blocată în traficul înnebunitor al metropolei, Grace Adams clachează. Nu țipă, nu plânge și nu se ascunde. Pur și simplu, își abandonează mașina în mijlocul vacarmului și pleacă. Unde? Se gândește să meargă la fiica sa, care împlinește astăzi 16 ani. Și care refuză s-o vadă. Copila cu care se înțelegea de minune cândva, dar care acum locuiește cu tatăl ei. Vrea să repare ce au pierdut. Vrea să ajungă la soțul ei, care i-a trimis actele de divorț. Deși, cândva, i-a legat o mare poveste de dragoste. Când totul