Distribuie
De peste un secol, oamenii, gnomii și elfii au trăit împreună într-o pace relativă. Dar timpurile s-au schimbat, pacea s-a încheiat, iar rasele sunt iar în război.
Geralt din Rivia, vânătorul de monștri, a așteptat decenii întregi nașterea copilului din profeție: Ciri, cea care va schimbă lumea, fie în bine, fie în rău.
Într-un tărâm aflat sub amenințarea războiului total, copilul este vânat pentru puterile lui extraordinare și numai Geralt îi poate proteja pe toți – aceasta este misiunea pentru care s-a născut.
Articole similare
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și
Ce-ar fi dacă oamenii ar construi un turn de pe Pământ până la Cer și ar pătrunde dincolo de hotarele acestuia? Ce-ar fi dacă legile matematicii, fundamentul realității noastre, s-ar dovedi a fi arbitrare și contradictorii? Sau dacă o știință a numirii lucrurilor ar putea insufla viață materiei neînsuflețite, schimbând pentru totdeauna granițele dintre viu și neviu? Cum ne-ar transforma percepția asupra timpului o limbă extraterestră care ne-ar altera felul în care înțelegem trecutul, prezentul și viitorul? Și ce-ar însemna pentru lume dacă toate credințele creștinismului fundamentalist ar fi literal

