Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,4 min

Distribuie

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele. Într-un anume fel, această carte continuă – Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum. În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume“, ne spune autoarea despre propria carte.

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, fotografie realizată de către de Romulus Rusan.

Mai multe despre carte AICI.

 

Articole similare

  • Tatăl lui Saba a dispărut, iar urmele lui duc înapoi spre Tbilisi, în Georgia. Au trecut două decenii de când Irakli a fugit din țara natală devastată de război, împreună cu Saba și Sandro, cei doi copilași ai săi, acum bărbați în toată firea. Două decenii de când a văzut-o ultima oară pe mama lor, care a rămas în țară pentru ca ei să poată scăpa. În cele din urmă, Tbilisi l-a ademenit acasă. Dar când apelurile telefonice ale lui Irakli încetează, lucrurile încep să capete o aură de mister...

  • Ediție bilingvă: Română-engleză. Volumul conține o selecție din scrierile inedite în România ale Reginei Maria, aflate în colecțiile de documente de la Arhivele Naționale din București: Fondul Regina Maria Personale și Casa Regală Miscelanee. Articolele, adevărate tablete de înțelepciune concentrată pentru înțelegerea vieții omului, au fost scrise în anii 1920, predominant în limba engleză, fiind destinate publicării în mass-media occidentală. Volumul este însoțit de un generos studiu introductiv în care autorii încadrează textele Reginei Maria în epocă, cu necesarele precizări biografice, trecând apoi la o analiză detaliată a atitudinilor, percepțiilor

  • "Începuturile o fascinează pe Tremain: dacă se poate vorbi despre un tipar după care sunt croite romanele sale, acesta constă tocmai în preocuparea pentru încercările de transformare a propriei fiinţe. Drumul spre casă urmăreşte întâmplările prin care trece Lev, un muncitor imigrant sosit din Europa de Est în Anglia zilelor noastre. Povestea lui capătă o forţă arhetipală - aceea a încercării de împlinire a unui destin într-un oraş străin... Un roman al umanităţii care îşi revendică drepturile, o lectură captivantă atât prin jocul speranţelor şi al temerilor, cât şi prin