Distribuie
Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni.
De aceea, în toată devenirea noastră am reușit numai lucrurile care puteau fi făcute de unul singur (poezia, de exemplu) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.
Tot ce se întâmplă și felul incredibil, ușor suspect, în care se întâmplă par a spune că toată durerea, toată suferința unei jumătăți de secol a fost fără sens. Ceea ce nu pot accepta. Există în mine o convingere subterană, ascunsă, nemărturisită pentru că nu știu cum ar putea fi formulată inteligibil, care îmi spune că nici o suferință nu poate fi zadarnică și că țările care ies acum din întuneric și teroare nu pot, nu trebuie să-și dorească pur și simplu să devină asemenea celor ce nu au fost acolo, că societățile care se inventează acum trebuie să adauge libertății și bunăstării statelor apusene și picăturile de umanitate distilate din suferința pe care au îndurat-o.
Pentru că cel mai greu dintre toate enormele eforturi la care este supus spiritul creator, într-o lume și într-un timp ca acesta, este acela de a privi cu neînduplecare tot răul, toată urâțenia din jur, găsind în același timp puterea de a descoperi urmele de frumusețe și bine capabile să păstreze vie iubirea care mișcă soarele și celelalte cuvinte.
ANA BLANDIANA (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin. În anul 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/mai-mult-ca-trecutul-jurnal-31-august-1988-12-decembrie-1989-wz95pmkr/
Articole similare
Un roman despre căsnicie, frați de sânge și despre cum oamenii pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare. Membrii familiei Delaney se iubesc foarte mult – doar că uneori vor să se ucidă între ei… Dacă mama ta ar dispărea, ai anunța poliția? Chiar dacă suspectul numărul unu ar fi propriul tău tată? Familia Delaney reprezintă un reper în comunitate. Părinții, Stan și Joy, sunt invidiați de toți prietenii. Sunt imbatabili pe terenul de tenis, iar dincolo de el chimia lor este palpabilă. Cei
Stea în devenire a patinajului artistic, Lily are un singur obiectiv: să câștige medalia de aur la Campionatul Mondial. Când își întâlnește noul partener, e în culmea fericirii. Este chiar modelul ei dintotdeauna: Orion Williams. Cel pe care își dă seama că îl disprețuiește încă de la prima lor întâlnire... Campion blestemat, Orion visează la un singur lucru: să renunțe la patinajul artistic. Când antrenorul lui îi impune o ultimă parteneră, lui îi e teamă ca aceasta să nu sfârșească la fel ca celelalte, rănită sau mai rău. Mai ales
Iuno trăiește, din copilărie, în izolare totală, în adâncul pădurilor din Țara de Nord, pe o insuliță, împreună cu părinții și fratele ei, Boy. Își petrec timpul pescuind, făcând plăcinte și jucând duminica jocuri de societate. Dar trăiesc într-o frică permanentă. Fiindcă pe celălalt mal pândește pericolul: Străinii sunt pe urmele lor. Vor să se răzbune pentru ceva ce, chipurile, le făcuse odinioară tatăl. Și nu vor să-l ucidă doar pe el. Străinii vor să nimicească întreaga familie. Dar tata a săpat un adăpost secret. Acolo se pot simți în
