În Corpul nu minte niciodată (noua ediție a volumului – Revolta corpului) Alice Miller analizează mai convingător decât oricând consecințele pe termen lung pe care abuzul din copilărie le are asupra trupului victimelor.
Folosind experiența avută cu pacienții săi și întorcându-se la istoriile de viață ale unor mari scriitori, precum Marcel Proust, Franz Kafka și Virginia Woolf, Miller demonstrează că umilința trăită de copii, sentimentele lor reprimate de neputință, furie și ura la adresa părinților se manifestă la maturitate sub forma bolilor, fie ele cancer, accidente vasculare sau alte afecțiuni grave, iar neputința, lipsa permisiunii personale și sociale de a le conștientiza la vârsta adultă își găsește paralela în dependența de substanțe care însoțește de multe ori starea de vid interior rezultată în urma refulării și a clivajului interior.
Ca specialist ce nu s-a ferit niciodată de controverse, Alice Miller îndeamnă vehement societatea să renunțe la imperativul otrăvitor al poruncii biblice de a-ți cinsti și iubi necondiționat părinții și să nu ofere iertare părinților care, folosind metode tiranice de educare, au provocat suferințe de neconceput copiilor proprii.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/corpul-nu-minte-niciodata-vindecarea-traumelor-copilului-interior-phqtqpxg/
Articole similare
Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și
Este o carte de non-ficțiune, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea. Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu

