Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,5 min

Distribuie

Un eminent învățat, un gânditor și un militant activ pentru rosturile noastre cele mai înalte s-a stins de curând departe de țară. „S-a stins”, e un fel de a neutraliza o clipă enunțul tragediei: Ioan Petru Culianu a fost omorât la Chicago, acolo unde ajunsese de puțină vreme să-i urmeze lui Mircea Eliade la Catedra de istoria religiilor. La numai patruzeci de ani, era o somitate în materie, cunoscut și recunoscut pentru erudiția, profunzimea și subtilitatea interpretărilor sale.

Plecat din urbea noastră (Iași), din mijlocul unei familii care ne-a dat o pleiadă de cărturari, a studiat la București italiana, hindi și sanscrita, promovând în 1972, ca odinioară Eliade, cu o teză despre filozofia Renașterii. O bursă i-a înlesnit apoi specializarea în istoria religiei, la Milano, pe lângă Ugo Bianchi, sub îndrumarea căruia a scris o disertație despre gnoză. A făcut apoi un doctorat de stat la Sorbona, cu o teză despre experiențele ecstatice, și un stagiu postdoctoral la Divinity School din Chicago. Totul pentru a se iniția cât mai deplin într-un domeniu inepuizabil și încărcat de taină.

Modelul, marele său model, a fost desigur Mircea Eliade. Până la un punct, i-a și repetat aventura intelectuală, sedus parcă de spațiile nesfârșite ale cunoașterii. Lui i-a și dedicat prima carte, Mircea Eliade (Assisi, 1978), iar seria de studii despre gnoze, din care a tipărit numai primul volum, Iter in silvis (Messina, 1981), reia teme eliadești, ca aceea sugerată de titlu si care e, în fond, o metafora a existenței noastre învăluită în mistere.

Mai multe despre carte AICI.

 

Articole similare

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor