Alex Schulman, Supraviețuitorii
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2,2 min

Distribuie

Când trei frați se întorc la casa în care și-au petrecut verile în copilărie și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a modificat existența, totul în jurul lor îi întâmpină firesc – sauna, lacul, peisajul sunt familiare, și totuși… cei trei par a se mișca într-o viață care nu le aparține. Înstrăinați unul de altul, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit extrem de abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre secvența morții mamei către același moment de cotitură, Supraviețuitorii este un roman intens, apăsător și acut senzorial despre copilărie, cu secretele și, mai cu seamă, cu traumele care lasă urme adânci.

ALEX SCHULMAN s-a născut în 1976 la Skåne, în partea de sud a Suediei, și a crescut în suburbia Farsta a orașului Stockholm. A urmat studii de cinematografie, literatură și filozofie la Universitatea din Stockholm. Are o strălucită carieră de jurnalist, blogger, crainic și producător TV. Încă din 2012 conduce cel mai popular podcast săptămânal din Suedia, Alex&Sigge, cu câteva sute de mii de ascultători. Debutul literar al lui Alex Schulman a avut loc în 2009, cu romanul autobiografic Skynda att älska (Grăbește-te să iubești), dedicat tatălui său, Allan Schulman, jurnalist și producător de televiziune. Acestuia i-au urmat alte două romane autobiografice: în 2011, Att vara med henne är som att springa uppför en sommaräng utan att bli det minsta trött (Să fii cu ea), despre soția sa, și, în 2016, Glöm mig (Uită-mă), despre relația cu mama alcoolică, ales Cartea anului în Suedia, în 2017. În 2018 a publicat romanul Bränn alla mina brev (Arde-mi toate scrisorile), devenit bestseller în Suedia. Finalist la Premiul literar al publicației Svenska Dagbladet și la Premiul Adlibris, romanul lui Alex Schulman din 2020, Supraviețuitorii (Överlevarna; Humanitas Fiction, 2022), devine în scurt timp bestseller internațional, fiind tradus în 33 de țări și întâmpinat elogios de criticii literari și de cititori.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/supravietuitorii-roman-w7g7mv8g/

 

Articole similare

  • Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu

  • „Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/  

  • A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat