Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

Alberto Moravia este unul dintre cei mai mari scriitori moderni pe care Italia i-a dat panteonului literaturii universale.

Romanul său, Ciociara, devenit celebru imediat după publicarea sa, reprezintă o frescă a ororilor trăite de o tânără femeie, Cesira, şi fiica sa, Rosetta în timpul ultimului război mondial.

De teama bombardamentelor, cele două părăsesc Roma, încercând să ajungă în satul natal al mamei. Inevitabil, ele trăiesc experienţe dure şi umilitoare, culminând cu un înfiorător moment ce le-a tulburat viaţa. Curând, o altă întâmplare amplifică nefericirea acestora, conducând la o adevărată ruptură între mamă şi fiică.

Dar vestea asasinării lui Michele, un tânăr ce avea o legătură puternică cu Cesira, şi pe care Rosetta îl iubea ca pe un tată, le apropie din nou.

Şi, aşa cum se întâmplă deseori în viaţă, nenorocirile o întăresc pe Cesira, determinându-i o evoluţie spirituală. Ea începe să înţeleagă, să iasă din împietrire, din indiferenţă şi egoism, să participe sufleteşte la suferinţele celor din jur şi să privească altfel lumea.

O carte cutremurătoare, despre capacitatea de a rezista încercărilor vieţii şi de a merge mai departe, privind cu încredere în viitor.

Mai multe despre carte AICI.

 

Articole similare

  • Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/    

  • Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

  • Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură