Distribuie
Pentru prima dată în limba română, apar reunite sub titlul – Discursurile din Suedia discursul rostit de Albert Camus la Stockholm după ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Literatură şi conferinţa susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea din Uppsala în decembrie 1957.
Ele nu au putut fi traduse înainte de 1989 pentru că viziunea lui Camus despre misiunea artistului în societate se concretizează aici într-o critică explicită a realismului socialist şi a tendinţelor de orientare ideologică a culturii. În bibliotecile publice din România, ediţia franceză a Discursurilor din Suedia (ca şi cea a Omului revoltat) era catalogată în aşa-numitul „fond special”, nefiind accesibilă decât pe baza unei aprobări oficiale.
Despre volum, chiar autorul ne spune că „fiecare generaţie, fără îndoială, se crede menită să refacă lumea. A mea ştie totuşi că nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate, şi mai mare: constă în a împiedica lumea să se desfacă. Moştenitoare a unei istorii corupte în care se amestecă revoluţiile neîmplinite, tehnologiile devenite nebune, zeii morţi şi ideologiile extenuate, în care puteri mediocre pot astăzi să distrugă totul, dar nu mai ştiu să convingă, în care inteligenţa s-a înjosit până într-atât încât s-a făcut slujitoarea urii şi a opresiunii, această generaţie a trebuit, în sine şi în jurul ei, să restaureze, pornind doar de la negaţii, câte puţin din ceea ce alcătuieşte demnitatea de a trăi şi de a muri. În faţa unei lumi ameninţate cu dezintegrarea, în care marii noştri inchizitori riscă să întemeieze pentru totdeauna împărăţiile morţii, ea ştie că ar trebui, într-o cursă nebună contracronometru, să restaureze o pace între popoare care să nu fie cea a servituţii, să reconcilieze din nou munca şi cultura şi să refacă împreună cu toţi oamenii o arcă a alianţei”.
Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg şi filosof francez născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost câţiva ani jurnalist la „Alger républicain”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei Franceze şi editor al publicaţiei clandestine „Combat”. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stângii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filosofice cu impact persistent, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). În 1957, la doar 44 de ani, Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/discursurile-din-suedia-xt65wqmm/
Articole similare
Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și
Este o carte de non-ficțiune, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea. Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
