Adriana Ștefan, Povești pe nerăsuflate
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,3 min

Distribuie

În sfârșit, niște povești supernemaipomenite, de citit dintr-o suflare, scrise anume pentru voi, cei care v-aţi cam plictisit de veșnicele basme cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana și aţi vrea să citiţi întâmplări cu eroi care să vă semene, să locuiască într-un oraș ca al vostru și să meargă la o școală precum școala voastră. Ce mai așteptaţi? Deschideţi iute cartea! Veţi descoperi o lume colorată și plină de „neobișnuit” și „misterios”, în care nimic nu este ceea ce pare a fi, iar aventurile au, de fiecare dată, final neașteptat.

ADRIANA ȘTEFAN s-a născut la Vatra Dornei și și-a făcut studiile universitare la ASE București, iar studiile postuniversitare în Franţa, la Université d’Orléans și la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne. În ciuda parcursului profesional în domeniul financiar, pasiunea pentru scris pe care o are din copilărie nu a părăsit-o niciodată, așa că din 2017 s-a hotărât să și-o asume. Astfel, a frecventat atelierele de literatură pentru copii organizate de „Revista de povestiri”, a participat la proiectul colectiv www.noipovesti.ro coordonat de către scriitoarea Adina Popescu, iar în anul 2020 și-a lansat propria platformă de povești pentru copii, www.dridriana.ro. Faptul că poveștile postate și-au câștigat în scurtă vreme cititorii a încurajat-o să facă pasul spre o carte care să-i poarte semnătura.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/povesti-pe-nerasuflate-przkf2px/

 

Articole similare

  • Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu

  • „Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/  

  • A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat