Distribuie
După ce a transmis de la fața locului din numeroase zone de conflict, în 2012… Adelin Petrișor a ajuns, împreună cu colegul său Cătălin Popescu, în Coreea de Nord, o țară izolată de restul lumii, în care cultul personalității unui dictator comunist a fost „perfecționat” în timp. A fost prima echipă TV din România căreia i s-a permis accesul aici, după anul 1989.
Țara cu un singur gras prezintă vizita la Phenian a celor doi jurnaliști, care au încercat să surprindă cât mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv și protagoniștii unor incidente neplăcute.
Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustrează relatările din carte – Adelin Petrișor a participat la International Photography Awards, unde a căștigat premiul la secțiunea „Editorial Non-Pro” și s-a numărat printre finaliștii secțiunii „Discovery of the year”.
Scriitorul Emil Hurezeanu atât despre autor, cât și despre volumul său, avea să afirme: „Adelin Petrisor încearcă să schimbe registrul și să transforme documentarul filmat în carte scrisă. Veți constata singuri dacă a reușit. Oricum, notez cu plăcere că teleagitația lui contagioasă intră intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbră a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie înfometată a absurdului ideologic cu bomba nucleară, așa cum, odinioară, un fost președinte francez numea Uniunea Sovietică o Volta Superioară cu armă atomică. Cine ajunge azi în Coreea de Nord? Câteva zeci de ziariști aleși pe sprânceană. Adelin Petrisor, după cum povestește, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunăvoință și reflex critic. Trăsături indispensabile exploratorului de profesie fără polițe de asigurare pentru întâlnirea cu monștrii nonsacri”.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

