Thomas Hardy, Departe de lumea dezlănţuită
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2,5 min

Distribuie

Thomas Hardy, Departe de lumea dezlănţuită, Traducere de Cristina Jinga, Editura Adevărul, 2010, 512 p.

Thomas Hardy (2 iunie 1840 – 11 ianuarie 1928) a fost un scriitor și poet naturalist britanic, cunoscut pentru romanele Tess și Departe de lumea dezlănțuită. Hardy s-a născut într-o familie în care tatăl era un zidar şi constructor local iar mama o femeie educată şi ambiţioasă, care a contribuit la educaţia fiului ei până la împlinirea vârstei de 16 ani, când a devenit ucenicul unui arhitect local. În decembrie 1927, Hardy a făcut o infecţie la plămâni şi a murit în ianuarie 1928, după ce a dictat ultimul său poem soţiei, pe patul morţii. Înmormântarea sa a fost un eveniment controversat: familia şi prietenii au dorit ca locul de veci să fie în satul natal Stinsford, dar executorul său a insistat să fie la Poets’ Corner (Colţul Poeţilor, o secţiune de la Westminster Abbey, unde se află urnele a numeroşi poeţi şi scriitori britanici). S-a ajuns la un compromis în urma căruia inima i-a fost îngropată la Stinsford, alături de Emma, iar cenuşa a fost depusă la Colţul Poeţilor din Catedrala Westminster.

Evenimentele din majoritatea operelor sale se desfășoară în comitatul semi-imaginar Wessex și sunt marcate de descrieri poetice și fatalism. Prin opera sa, caracterizată prin studiul amănunțit al caracterelor și ambianțelor, simpatie umană pentru eroi, prin viziunea fatalistă și pesimistă, se opune convenționalității epocii victoriene.

Departe de lumea dezlănţuită se regăseşte printre cele mai cunoscute romane ale lui Thomas Hardy. Gabriel Oak, un fermier prosper, se îndrăgosteşte de Batsheba, o fată simplă, fără prea multă avere, care nu a cunoscut iubirea niciodată. Firea ei independentă o împiedică să accepte propunerea lui Gabriel de a-i deveni soţie. Destinul face ca pe parcursul romanului situaţia materială a celor doi să se schimbe total: Batsheba moşteneşte o fermă, în vreme ce Gabriel o pierde pe a lui. În noua stare de fapt, Gabriel se angajează la ferma femeii pe care o divinizează, dar cu care nu are decât relaţii de prietenie.

Valoarea romanului rezidă îndeosebi în cele două teme pe care le aduce în atenţia cititorilor: cantitatea inegală de dragoste pe care o oferă partenerii implicaţi într-o relaţie de cuplu şi imaginea idealizată pe care îndrăgostiţii şi-o formează despre persoana care le-a cucerit inima. Batsheba intră în alte două relaţii sentimentale. William, un bogătaş celebru pentru statutul său de celibatar nu îi poate oferi o iubire necondiţionată, în vreme ce sergentul Frank Troy, un bărbat arătos, dar prea impulsiv, o ţine la distanţă pe Bathseba. În cele din urmă, Batsheba iese din situaţie cu fruntea sus, reuşind să-şi păstreze imaginea nealterată.

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru Adulţi.

Articole similare

  • De la cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial până la căderea Zidului Berlinului, „o istorie extinsă și bogată“ a Germaniei de Est (New Republic). Reputatul istoric Katja Hoyer lasă în urmă obișnuiele caricaturi ale RDG-ului tipice Războiului Rece pentru a ne oferi o nouă viziune caleidoscopică a acestei țări dispărute, scoțând la iveală bogatul peisaj politic, social și cultural de dincolo de opresiune și greutăți. Bazându-se pe o vastă sursă de interviuri și documente inedite, aceasta este istoria definitorie a celeilalte Germanii, cea de dincolo de Zid. În 1990 a

  • Thrillerul Nordic Noir al anului 2018, câștigător al prestigiosului premiu Petrona pentru cel mai bun roman crime scandinav și nominalizat la CWA International Dagger Award. Katharina Haugen a dispărut în urmă cu douăzeci și patru de ani. În fiecare an, la aniversarea dispariției ei, inspectorul șef William Wisting îi vizitează soțul, pe Martin Haugen, bărbatul pe care nu l-a putut ajuta niciodată. Și recitește dosarele cazului, căutând răspunsul pe care nu l-a putut găsi niciodată. Codul pe care nu l-a putut rezolva niciodată. Până acum. Anul acesta va fi diferit.

  • Pentru Freud, psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Homey. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminității, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina și maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum. Ilustrându-și ideile cu numeroase exemple, autoarea abordează teme importante, cum sunt: conflictele inconștiente ale femeii legate de dorința de a avea