Timp de optsprezece ani, familiile Harte și Gold au trăit una lângă cealaltă, împărțind totul, viețile lor fiind practic inseparabile. Părinții și copiii au fost cei mai buni prieteni, nefiind deloc surprinzător faptul că, în liceu, relația dintre Chris și Emily devine ceva mai mult decât o simplă prietenie. Cei doi au fost suflete-pereche încă de la naștere. Prin urmare, atunci când, în miez de noapte, părinții primesc un telefon de la spital, nimeni nu este pregătit pentru adevărul îngrozitor pe care urmează să-l afle: Emily este moartă, la vârsta
În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitații din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viață, Judith știe că trebuie să între în joc. A învățat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaților. A învățat să fie o față cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viață mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten
Antoine Rey crede că a pregătit surpriza perfectă pentru aniversarea surorii lui, Melanie: o revenire pe insula Noirmoutier, locul unde familia lor petrecuse multe zile de vacanță fericite la malul marii. Dar frumusețea sălbatică a locului nu atrage după sine numai amintiri plăcute, iar Melanie își amintește brusc ceva neașteptat și tulburător despre ultima vara petrecută acolo. Prins în avalanșa de evenimente provocată de scoaterea la lumină a unui secret de familie șocant, ascuns mai bine de trei decenii, Antoine se confruntă în același timp cu trecutul, dar și cu
http://www.bjiasi.ro/tatiana-de-rosnay-vieti-secrete http://www.bjiasi.ro/l-s-hilton-maestra http://www.bjiasi.ro/jodi-picoult-pactul http://www.bjiasi.ro/delaney-fata-dinainte http://www.bjiasi.ro/lynda-la-plante-vaduve http://www.bjiasi.ro/alexandra-oliva-supravietuitoarea http://www.bjiasi.ro/kerry-lonsdaleviata-pe-care-am-visat-o http://www.bjiasi.ro/tim-johnston-coborarea http://www.bjiasi.ro/cynthia-daprix-sweeney-mostenirea http://www.bjiasi.ro/alex-michaelides-pacienta-tacuta http://www.bjiasi.ro/greer-hendricks-sarah-pekkanen-sotia-dintre-noi http://www.bjiasi.ro/jojo-moyes-in-cautarea-unui-destin http://www.bjiasi.ro/karl-ove-knausgard-lupta-mea-moartea-unui-tata http://www.bjiasi.ro/danielle-steel-blue http://www.bjiasi.ro/susanna-tamaro-asculta-glasul-meu http://www.bjiasi.ro/darcey-bell-o-mica-favoare http://www.bjiasi.ro/jojo-moyes-algoritmul-fericirii http://www.bjiasi.ro/ottessa-moshfegh-eileen http://www.bjiasi.ro/martin-suter-maestrul-bucatar http://www.bjiasi.ro/jodi-picoult-al-zecelea-cerc http://www.bjiasi.ro/stefan-ahnhem-victima-fara-chip http://www.bjiasi.ro/chloe-esposito-nebuna http://www.bjiasi.ro/kristin-hannah-gradina-de-iarna http://www.bjiasi.ro/a-j-finn-femeia-de-la-fereastra http://www.bjiasi.ro/richard-flanagan-persoana-intai http://www.bjiasi.ro/michelle-obama-povestea-mea http://www.bjiasi.ro/mary-balogh-incurcatura http://www.bjiasi.ro/nora-roberts-o-idila-regala http://www.bjiasi.ro/michael-neiberg-potsdam http://www.bjiasi.ro/edouard-louis-sfarsitul-lui-eddy-bellegueule http://www.bjiasi.ro/susan-elizabeth-phillips-invata-sa-visezi
Fotografii îngălbenite ale unui cuplu plin de farmec în Europa postbelică. Scrisori vechi care sugerează o pierdere tragică. Și o gamă uimitoare de bijuterii magnifice, pietre spectaculoase în monturi deosebite. Acesta este conținutul unei cutii de valori de mult abandonate într-o bancă din New York. Dacă nici un moștenitor nu poate fi identificat, bijuteriile vor fi scoase la licitație. Dar cine a fost femeia care a lăsat o astfel de avere și nici un testament? Doi oameni, pe care soarta îi aduce împreună, încearcă să descopere misterul. Jane Willoughby este
În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret
O casă veche este demolată într-o zonă a Londrei ce urmează să fie modernizată... şi un muncitor descoperă scheletul unui copil, îngropat cu mulți ani în urmă. Pentru jurnalista Kate Waters, este o poveste care merită atenție. Ea scrie câteva rânduri pentru ziarul la care lucrează, dar în lipsă de răspunsuri, poate doar să pună o întrebare: ale cui sunt rămășițele găsite pe șantier? Pe măsură ce investighează, Kate descoperă legături cu o infracțiune care a zguduit orașul cu mai multe decenii în urmă: un copil a fost furat din
Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă după ce se sărută, e încântată că în cele din urmă a creat o legătură cu cineva. Când ajunge la serviciu luni, Louise îl întâlnește pe noul ei șef, David. Bărbatul de la bar. Bărbatul căsătorit de la bar...care îi spune că sărutul a fost o greșeală teribilă, dar care încă nu-și poate lua ochii de la ea. Apoi
Un om de afaceri, un dependent de adrenalină, un proaspăt tată și un vizionar. Fiecare are propriul motiv pentru a se alătura echipei. Ținta lor? Cel mai bine păzit depozit de bani din țară și una dintre cele mai sigure clădiri din Europa de Nord, aflată în vecinătatea unei secții de poliție. O oportunitate pe care nu o pot rata… Amuzant, palpitant și extrem de captivant, romanul Jaf cu elicopterul prezintă povestea adevărată a patru tineri din suburbiile Stockholmului, autorii „unuia dintre cele mai spectaculoase jafuri comise vreodată“ (Time).
În Shaker Heights, o suburbie liniștită din Cleveland, totul este planificat – de la culoarea caselor și până la viețile oamenilor. Și nimeni nu întruchipează mai mult spiritul orașului decât Elena Richardson, al cărei principiu călăuzitor este să respecte regulile. Atunci când Mia Warren – o artistă enigmatică și mamă singură – ajunge în oraș cu fiica ei adolescentă, Pearl, și închiriază o casă de la familia Richardson, Mia și Pearl devin mai mult decât chiriașe: toți cei patru copii Richardson sunt atrași de perechea mamă–fiică. Dar Mia are un
Acțiunea romanului Femeia vieții mele se desfășoară în Londra anilor ´80, iar povestea se concentrează asupra prieteniei dintre Theo, un student la sociologie englez, Antonio, un tânăr exilat chilian, și Clara, o balerină refugiată în Anglia cu mama ei după dispariția tatălui său în Chile. Înlănțuite într-un triunghi amoros, personajele cărții au parte de iubire, trădare, speranțe, incertitudini și frustrări. Într-o lume bântuită de două decenii de violență, Theo și Clara visează la o viață împlinită, iar Antonio la una eroică; totuși, visurile lor sunt marcate de evenimente externe și
Au trecut douăzeci și patru de ani de când tânăra Helena a petrecut o vacanță magică în Cipru, unde s-a îndrăgostit pentru prima dată. Când nașul ei îi lasă moștenire o casă veche, numită Pandora, ea se întoarce acolo ca să petreacă vara împreună cu familia. Însă de îndată ce Helena ajunge la Pandora, descoperă că frumusețea idilică a casei ascunde o mulțime de secrete pe care le-a păstrat față de William, soțul ei, și față de Alex, fiul ei. La vârsta de treisprezece ani, Alex este sfâșiat între protejarea
O seară în oraș. Câteva ore de distracție. Asta e tot ce ar fi trebuit să fie. Își spun Mamele din Mai - un grup de proaspete mămici ale căror copii s-au născut în aceeași lună. De două ori pe săptămână se întâlnesc în Prospect Park din Brooklyn ca să petreacă puțin timp împreună. Atunci când femeile ies să bea ceva la barul din cartier, tot ce-și doresc este să ia o pauză de la rutina zilnică. Dar, într-o noapte fierbinte de 4 iulie, ceva teribil se întâmplă: unul dintre
Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă. O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și
Nell are douăzeci și șase de ani și nu a fost niciodată la Paris. De fapt, nu a fost plecată niciodată într-un weekend romantic, niciunde. Să călătorească în străinătate nu e ceva ce ar face în mod obișnuit. Dar când iubitul ei nu apare pentru minivacanța plănuită, Nell are ocazia să le dovedească tuturor – inclusiv sieși – că viața poate oferi întotdeauna surprize. Singură în Paris, Nell își descoperă o latură pe care nu și-o cunoștea: aceea de ființă independentă și îndrăzneață. Ar putea deveni acest weekend cel mai
Doris, o bătrână de nouăzeci și șase de ani, locuiește singură în apartamentul ei din Stockholm. Are puțini vizitatori, dar convorbirile săptămânale pe Skype cu Jenny, nepoata ei din America, sunt un motiv de mare bucurie și îi amintesc de vremea tinereții. Când era copilă, Doris a primit de la tatăl ei o agendă, un caiet cu coperte roșii în care a trecut numele tuturor celor pe care i-a întâlnit și i-a iubit de-a lungul anilor. Răsfoind caietul și revăzând acele nume, ale unor oameni de mult dispăruți, Doris simte
O crimă brutală pe străzile Veneției. Un jaf imposibil al unei lucrări de artă inestimabile. Un trecut întunecat de care nu poate să scape. Un dușman neobosit pe care nu îl poate învinge. Judith Rashleigh a reușit în viață. Trăiește în lux, în mijlocul splendorilor Veneției, și se bucură, în cele din urmă, de viață pentru care a fost în stare să ucidă. Dar cineva știe ce a făcut Judith. Judith se poate salva doar dacă găsește o pictură inestimabilă – din păcate, una despre care este convinsă că nu
Au trecut câteva luni de când Kellen și-a părăsit confrații. Kellen, care a împlinit șaisprezece ani, este acum un fugar, supraviețuind în ținutul Seven Sands pe cont propriu. Îi este dor de casă, îi este dor de familia lui și, mai mult decât orice, ii este dor de Nehenia, fata pe care a lăsat-o în urmă. Apoi o cunoaște pe Seneria, o fată legată la ochi, care nu este însă oarbă și care are un secret pe care Kellen îl înțelege foarte bine. Kellen și Ferius se hotărăsc să o
Henry Stanfield, noul Membru al Comisiei Adevărului, este tulburat de înstrăinarea de fiica sa şi se luptă cu consecinţele propriilor infidelităţi. Francis Gilroy, republican veteran şi recent numit ministru în guvern, riscă să piardă ceea ce pare a fi chinuitor de accesibil. În America,Danny şi prietena sa plănuiesc venirea pe lume a primului lor copil, ignorând cu optimism ceea ce îl va forţa să se întoarcă în Belfast şi va destrăma viaţa cea nouă pe care au început-o împreună. Poliţistul pensionar James Fenton, aflat pe drum către un orfelinat din
Romanul lui Imogen Robertson - o poveste pătrunzătoare, întunecoasă şi opulentă din Parisul perioadei Belle Époque - aduce în prim-plan un complot meşteşugit artistic, detalii istorice bogate şi personaje puternice şi memorabile. Maud Heighton vine la Paris pentru a învăţa să picteze la faimoasa Academie Lafond, dar şi pentru a scăpa de constrângerile şi sărăcia din micul său oraş natal. Această aventură presupune mult curaj, căci Parisul înghite o mulţime de bani: în vreme ce colegele sale se bucură din plin de strălucirea oraşului şi de beneficiile unei vieţi lejere
Apreciat de Lee Child şi Karin Slaughter, şi cu siguranţă de fanii filmelor The Girl on the Train (Fata din tren) şi Stormy Nights (Văduva), Evadarea din mlaştină este un fermecător thriller psihologic de suspans. O femeie trebuie să rişte tot pentru a vâna bărbatul periculos din trecutul ei care ameninţă să-i distrugă viitorul: tatăl său, nimeni altul decât un notoriu răpitor de copii, evadat dintr-o închisoare de maximă securitate.
Un bărbat egoist, trei neveste uşor de manipulat, o fiică pasionată de dicţionare, o crimă aparent perfectă şi un poliţist prins între iubire şi datorie. Picasso Lane are doar 12 ani atunci când tatăl ei, avocatul Oliver, este găsit mort în casa de vacanţă pe care familia a închiriat-o pentru câteva zile. Principala suspectă este Diana, mama lui Picasso... cel puţin până când poliţia află de existenţa lui Jewels, cea de a doua soţie a lui Oliver, şi a lui Bert, cea de a treia soţie. Văduvele susţin că nu
Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch și echipa lui primesc acest caz delicat. Cu această ocazie, anchetatoarea-vedetă Mia Kruger, aflată într-o pauză de serviciu pe când se luptă cu propriii demoni, se întoarce la munca ei de detectiv și se implică profund în acest caz, tocmai la timp pentru a decoda indiciile lăsate într-o filmare care o arată pe victimă captivă într-o cușcă, înainte de a fi ucisă. Între timp, fiica lui Munch, Miriam, face
Miercuri, 11 decembrie 2019, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași desfășoară o nouă activitate din cadrul proiectului Provocările Culturii: „Istoria Iașului prin obiectiv”. Voluntarii Ana Teodora Busuioc și Daniel Rotar de la Facultatea de Arte Vizuale și Design vor prezenta elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, coordonați de profesor Lăcrămioara Iordăchescu, portofolii de fotografii și modalități teoretice de surprindere a celor mai importante elemente dintr-un cadru. Acestă întâlnire
O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă,
Al 12-lea din cele 16 volume care alcătuiesc Saga Familiei Courtney urmărește aventurile fericite sau mai puțin fericite ale acestei familii ambițioase și puternice, de la începutul secolului al XVIII-lea până spre sfârșitul secolului XX. Acțiunea acestui român captivant se petrece în 1884, în Sudan. Povestea începe înaintea căderii orașului Khartoum în mâinile charismaticului lider religios care își spune „Cel Așteptat“. Mahdiul și-a cucerit armata de luptători arabi, cu toții credincioși fanatici, pentru a îngenunchea orașul, ceea ce provoacă o rebeliune sângeroasă și un Război Sfânt fără precedent. Împreună cu
Borrego semăna cu oricare alt orășel din New Mexico: plin de praf, plictisitor, adormit. Nimic nu anunță groaznicul coșmar ce avea să tulbure viața comunității. Însă există cineva care îi urăște pe adolescenții de acolo și consideră că acești rebeli, care provoacă numai probleme, trebuie controlați. Reduși la tăcere. Pentru totdeauna. Acum acest nebun, cu puteri terifiante, a descoperit o metodă insidioasă să îi atace. În somn. În orele de trezie. Oricând. Pentru tinerii din Borrego, ora răzbunării e tot mai aproape...
Este toamnă în Provence. Primele zile reci sunt urmate de altele calde, care parcă vor să țină vara în loc. Finalul sezonului este marcat de un ultim eveniment: Bebonkers, o trupă rock populară urmează să susțină un concert în scop umanitar, cu ocazia celui de-al treilea mariaj al vocalistului și liderului, Nick Cruickshank. Pregătirile sunt în toi, totul decurge conform planului, sub privirea circumspectă a viitoarei mirese. Milena Migliari, o tânără italiancă, locuiește în Fayence, un orășel din regiune și are o gelaterie unde realizează înghețate minunate, făcând din combinarea
Romanul se bazează pe evenimente reale, petrecute în 1840 în pădurea Epping, la periferia Londrei, legate de încarcerarea poetului naturalist John Clare. După o luptă îndelungată cu dependenţa de alcool, neglijenţă și depresie, Clare caută salvarea la High Beach Private Asylum, o instituţie care funcţiona după principii reformiste, cunoscute mai târziu ca terapie ocupaţională. În aceeași perioadă, în zonă se mută și tânărul Alfred Tennyson, care devine el însuși încurcat în viaţa azilului și în intrigile cauzate de proprietarul acestuia, charismaticul doctor Matthew Allen. Prin intermediul acestei cărţi, pătrundem în
Pentru cei familiarizați cu personajele lui le Carre, Peter Guillam, un coleg hotărât și ucenic al lui George Smiley de la Serviciul Secret Britanic, altfel cunoscut sub numele de Circus, își trăiește bătrânețea în gospodăria de familie de pe coasta sudică a Bretaniei, când o scrisoare de la vechiul său serviciu îl cheamă la Londra. Motivul? Operațiunile secrete care au fost odată desfășurate în Londra și au implicat personaje precum Alec Leamas, Jim Prideaux, George Smiley și Peter Guillam trebuie să fie examinate de o generație fără amintirea Războiului Rece
Avocatul rebel s-a aflat, timp de două săptămâni, în topul celor mai bine vândute cărţi întocmit de New York Times şi este considerat una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2016 de Washington Post şi NPR. Sebastian Rudd nu e un avocat ca toți ceilalți. Biroul său este într-o dubiță dotată cu bar, frigider și fotolii din piele. Nu are firmă, nici parteneri, singurul lui ajutor fiind un șofer înarmat până-n dinți, care îi este și bodyguard, confident și partener de golf. Cât despre clienții săi, aceștia sunt oameni
Un bătrân solitar, Elias Ein, se retrage la Braunau am Inn, un orăşel izolat din nord-vestul Austriei. Curând, el descoperă în noua casă o scară secretă ducând la o vastă bibliotecă subterană pe rafturile căreia dă peste Cartea Vieţii, în care Dumnezeu a trasat destinul fiecărui om. Elias este fascinat. Însuşirile extraordinare ale acestei cărţi secrete îi conferă puterea să acţioneze asupra cursului Istoriei. Ca atare, va încerca să-i salveze pe cei apropiaţi lui călătorind în trecut până în perioada ghetoului din Varşovia din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar,
Trei călugări care studiază la Roma originile creștinismului află despre un vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce se știe despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispare în deșertul sirian, Nil pornește pe urmele lui și ale manuscrisului. Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican și jihadiștii din Statul Islamic vor cu orice preț să ajungă înaintea lui la manuscris, astfel că Nil trebuie să lupte nu doar pentru protejarea manuscrisului, ci și pentru propria viață și pentru
Este iunie 1941 şi războiul nu merge deloc bine pentru Anglia, care aruncă în luptă val după val de bombardiere peste Canalul Mânecii, doar ca să fie doborâte de Luftwaffe. Cerurile - şi războiul, de altfel - par să îi aparţină lui Hitler. Însă pe o mică insulă daneză din Marea Nordului, Harald Olufsen, un tânăr de 18 ani cu talent ingineresc, descoperă o instalaţie secretă germană, aşa cum nu a mai văzut niciodată. Harald ştie că trebuie să împărtăşească descoperirea cuiva - tot ce trebuie să facă este să
Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăiește doar cu tatăl său, Manuel, întrucât mama, de profesie stewardesă, a plecat la muncă în Dubai. Tocmai a ajuns la o școală nouă, iar singura lui prietenă este Nazia, o fată pakistaneză. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, după opinia dirigintei sale, Sonia. Când aceasta îl întreabă „Ce vrei să fii când ai să te faci mare?", Guille răspunde că vrea să fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia
Un roman de debut, fermecător și emoționant, care explorează felul în care ne regăsim pe noi înșine, precum și legăturile surprinzătoare dintre noi și obiectele cărora le atribuim magie și sens. Anthony Peardew este colecționarul de obiecte pierdute. În urmă cu 40 de ani a pierdut un obiect care îi fusese încredințat de logodnica lui, Therese. În aceeași zi, ea a murit pe neașteptate, iar el a încercat să se consoleze strângând obiectele pierdute de alții și scriind povestiri despre ele. Atunci când i se apropie sfârșitul, Anthony îi încredințează
http://www.bjiasi.ro/ruth-hogan-colectionarul-de-obiecte-pierdute http://www.bjiasi.ro/alejandro-palomas-un-fiu http://www.bjiasi.ro/ken-follett-zbor-periculos http://www.bjiasi.ro/michel-benoit-dansul-raului http://www.bjiasi.ro/gregory-samak-cartea-secreta http://www.bjiasi.ro/john-grisham-avocatul-rebel http://www.bjiasi.ro/john-le-carre-mostenirea-spionilor http://www.bjiasi.ro/adam-foulds-labirintul-insufletit http://www.bjiasi.ro/andrea-de-carlo-minunea-imperfecta http://www.bjiasi.ro/john-saul-somnambulii http://www.bjiasi.ro/wilbur-smith-triumful-soarelui http://www.bjiasi.ro/markus-zusak-podul-de-lut http://www.bjiasi.ro/samuel-bjork-bufnita-vaneaza-intotdeauna-noaptea http://www.bjiasi.ro/jennifer-murphy-te-iubesc-mai-mult http://www.bjiasi.ro/karen-dionne-evadarea-din-mlastina http://www.bjiasi.ro/imogen-robertson-iarna-la-paris http://www.bjiasi.ro/david-park-comisarul-adevarului http://www.bjiasi.ro/sebastien-de-castell-infruntarea-umbrelor http://www.bjiasi.ro/l-s-hilton-domina http://www.bjiasi.ro/sofia-lundberg-caietul-cu-nume-pierdute http://www.bjiasi.ro/jojo-moyes-un-bilet-pentru-paris http://www.bjiasi.ro/donna-tartt-sticletele http://www.bjiasi.ro/aimee-molloy-o-mama-perfecta http://www.bjiasi.ro/lucinda-riley-secretul-helenei http://www.bjiasi.ro/carla-guelfenbein-femeia-vietii-mele http://www.bjiasi.ro/celeste-ng-mici-focuri-pretutindeni http://www.bjiasi.ro/jonas-bonnier-jaf-cu-elicopterul http://www.bjiasi.ro/sarah-pinborough-prin-ochii-ei http://www.bjiasi.ro/fiona-barton-copilul http://www.bjiasi.ro/kristin-hannah-aleea-cu-licurici http://www.bjiasi.ro/danielle-steel-mostenirea-secreta
Într-un viitor alternativ, în 2037, Cortina de Fier există încă, iar Suedia și celelalte ţări scandinave au devenit protectorate în marea Uniune a Prieteniei din estul Europei, cu un regim tiranic în care mâncarea este raţionalizată și doar cei sus-puși au acces la bunuri din import. Anna e un funcţionar bine integrat în sistem, care, din cauza unor probleme misterioase din trecut, nu-și mai poate crește fiica. Pentru a-și spăla definitiv păcatele, liderul Uniunii o trimite într-o pretinsă ultimă misiune: se va duce pe o insulă izolată din arhipelagul Stockholm,
Miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași desfășoară un nou proiect Provocările Culturii: „Istoria Iașului prin obiectiv”. Întâlnirea va avea ca scop trasarea condițiilor de desfășurare a activităților, alături de voluntarii Ana Teodora Busuioc și Daniel Rotar de la Facultatea de Arte Vizuale și Design. Manifestările vor fi o modalitate de a cunoaște și înțelege nonformal, istoria orașului Iași și o încercare de a imortaliza prin obiectivul aparatului
Isabella Trent a reușit, în ciuda convențiilor epocii în care trăia, să scoată dragonii din ceața prejudecăților mistice și să-i transforme în obiectul unei științe moderne. În această carte, Isabella însăși povestește despre pionieratul care aproape i-a distrus credibilitatea și viitorul, despre momentele când și-a pus în pericol viața din curiozitate științifică, despre faimoasa expediție de pe muntele Vystrana, unde a făcut primele descoperiri ce aveau să schimbe lumea și, nu în ultimul rând, despre cum a găsit dragostea adevărată în ciuda multelor ei excentricități.

