Marți, 22 iulie 2025, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, a organizat activitatea Vara în Delta Moldovei.
Elevii coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Elena Murgășanu și prof. înv. primar Denisa Pintilie au făcut o scurtă excursie în Delta Moldovei. Ei au beneficiat de prezentarea serviciilor pe care le oferă biblioteca județeană celor mici.
Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași, a vorbit despre păsările, flora și fauna acestei zone, a biodiversității din această zonă.
Am identificat cu binoclul și cu determinatorul de păsări: lișițe, cormoranul mic, lebăda de vară, stârcul cenușiu, egreta, pescăruși și pescăruși râzîtori, stârc galben, corcodel, țigănuș, vrăbii, grauri și prigorii.
Mulțumim celor mici pentru răbdare, curiozitate și dorința de cunoaștere!
Articole similare
Cea de-a treia întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje” de joi 30 iulie 2026 de la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, ne-a provocat să privim creația dintr-o altă perspectivă: de această dată am lucrat pe verticală. Fiecare lucrare a devenit o expresie a propriilor idei și gânduri, îmbrăcate în multă culoare, joacă și voie bună. Vara și-a făcut loc în fiecare colaj prin nuanțe vii, spontaneitate și bucuria de a crea împreună. Un atelier în care imaginația a avut libertatea să se exprime , iar fiecare colaj
Stimați utilizatori, Vineri, 31 iulie 2026, începând cu ora 13:00, programul cu publicul la sediul central al Bibliotecii va fi sistat pentru realizarea dezinsecției spațiilor.
„Iubirea față de cărți se cultivă cu pasiune, iar noi avem marele noroc de a întâlni la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași oameni care fac acest lucru cu o răbdare infinită. Mulțumim doamnelor bibliotecare pentru că transformă biblioteca într-un spațiu al liniștii și al descoperirilor pentru copiii de la Meras Kids, ascultându-le mereu cu drag cererile și alegerile literare!” Meras kids „Sunt acele zile în care timpul stă pe loc și ai ocazia să te pierzi printre paginile celei mai bune cărți, într-o aventură fantastică ce începe la doar un


















