Vineri, 11 iulie 2025, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, Primăria Ciurea şi Tabăra de creație artistică „Celesta Curătură”, organizează activitatea Să răsfoim o carte sub un arbore secular.
Activitatea va avea loc la Tabăra de creație artistică „Celesta Curătură” și în împrejurimile acesteia. Reprezentanta bibliotecii va realiza o scurtă prezentarea a serviciilor pe care le oferă biblioteca județeană pentru tinerii utilizatori.
Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași va vorbi despre arborii monumentali naționali, despre cei din județul Iași și despre importanța parcurilor dendrologice, a copacilor, cum să îi recunoaștem, despre biodiversitatea de lângă noi.
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi a avut o preocupare deosebită pentru încurajarea dezvoltării educației nonformale, a simțului artistic, practic și științific, prin dezvoltarea de întâlniri în cadrul programului Biblioteca și Comunitatea – Intersecții și în realizarea atelierelor de vacanță – Biblioteca de vacanță 2025, care să formeze cunoștințe generale și să prezinte cărțile de specialitate aflate în colecțiile bibliotecii.
Articole similare
Vineri, 22 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, a desfășurat două noi activități, dedicate copiilor – Despre virtuți, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. Elevii claselor primare, coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, au participat la noi cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici au ascultat poveștile: „Ești al meu” de Max Lucado și „Cel
Vineri, 22 mai 206, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” alături de Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” - Filiala Iași, Lectoratul de Limba Polonă de la Facultatea de Litere, Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a UAIC și Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași a organizat activitatea „Polonia și poetele sale”, din seria întâlnirilor Confluențe româno-poloneze. Lector univ. Dariusz Kasprzyk, delegatul Uniunea Polonezilor din România – Filiala Iași și reprezentantul Lectoratului de Limba Polonă a vorbit despre poetele poloneze în general, dar în mod special a prezentat viața și opera doamnelor: Zuzanna
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară vineri, 29 mai 2026, ora 11,30 sesiunea de informare preventivă din cadrul ediției a VIII-a a proiectului: „INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE” (VAL) la elevii Liceului Teoretic „Varlaam Mitropolitul” Iași (Str. Lascăr Catargi nr. 33). Sesiunea de informare preventivă va fi susținută de către partenerii implicați în proiect: Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție Iași și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Iași. Proiectul educațional-informațional inițiat de Biblioteca Județeană, având ca public țintă elevii și tinerii cu vârsta


