Această carte, ca și celelalte scrise de Alexandru Stermin, este povestea unei călătorii. Pornind, alături de povestitor, într-o aventură stârnită de privirea unui urangutan dintr-o grădină zoologică de pe malul Mării Baltice, ajungem departe în timp și spațiu. Ne hazardăm din lumea mitului în realitatea celei mai mari mlaștini din lume, Pantanalul brazilian. Din exuberantul Rio de Janeiro mergem, pe urmele lui Darwin, în fabuloasele Insule Galápagos. Pe drum, explorăm intimitatea noastră și a altor vietăți, îndrăznim să privim în ochii animalului din noi – doar, doar vom găsi răspunsul la întrebarea ascunsă în sălbăticia acestei cărți: Avem o viață, sau suntem Viața?
„Mic tratat de ecologie a privirii, volumul biofilozofului Alexandru Stermin cuprinde texte în care povestea este mișcată nu de cuvinte – deși perfect alese –, ci de Viața însăși, la care autorul se uită fascinat, realcătuindu-i imaginea dintr-o multitudine de perspective, ca prin ochii compuși ai unei libelule. La rândul său, Viața îl privește curioasă, pulsând egal în forme dintre cele mai diverse, de la urangutanul dintr-o grădină zoologică până la pasărea cu ouă de porțelan, apa limpede a unui izvor sau jaguarul ce se înfruptă din pradă în Pantanal. Realitatea și mitul, textul filozofic și notația de jurnal, argumentul științific și emoția se întrepătrund într-o scriitură puternică, luminoasă, inconfundabilă, care-l invită pe cititor să se uite atent la Viață, să-i asculte muzica și să pornească la dans alături de ea” ne spune despre volum IOANA CLARA ENESCU, stârnindu-ne, astfel, interesul pentru citirea acestuia.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/privirea-urangutanului-sau-despre-animalul-din-noi-bv2dcccf/
Articole similare
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat
În timp ce-și vizitează fiica, studentă la Cluj, Dinu primește o propunere de afaceri tentantă. Tot ce are de făcut este să caute o persoană, lucru pentru care va primi mai mulți bani decât ar fi visat vreodată. Dar, ca orice lucru prea frumos pentru a fi adevărat, acesta devine preludiul unui coșmar. Unul în care nu e pusă în pericol doar viața lui Dinu, ci și a fiicei sale. Iar ceea ce semăna cu un joc simplu se transformă într-o ultimă anchetă, una de totul sau nimic. Mai multe

