Distribuie
Manifestarea „Tradițiile Iașului – Colinde, obiceiuri și tradiții de Crăciun” organizată la Sediul Asociației „Prietenii Bârnovei” (localitatea Bârnova, jud. Iași), a avut loc miercuri, 11 decembrie 2024 și s-a înscris în seria de activități a Festivalului „Teodorenii”, ediția a X-a, organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în perioada 10 – 12 decembrie 2024, sub genericul „Literatură și Tradiție la Iași”.
Conform programului anunțat, am avut o întâlnire cu informații interesante, colinde, obiceiuri și tradiții ale sărbătorilor de iarnă deosebite, datorită partenerilor noștri.
Prezentarea obiceiurilor și tradițiilor specifice zonei Iașului și a Bârnovei a fost făcută de președinta Asociației „Prietenii Bârnovei”, doamna Mona Conachi și membrii asociației.
Ecolog Ramona Ciobanu de la Agenția pentru Protecția Mediului Iași a vorbit despre arborii seculari din comuna Bârnova și poveștile lor.
De la Universitatea Științele Vieții, Facultatea de Horticultură asist. univ. dr. Ioana Buțerchi, a prezentat online beneficiile siropului de brad.
Concertul de colinde a fost susținut de elevii școlilor participante:
Corul de copii din comuna Bârnova „Stejărelul”, coordonat prof. Radu Dumitru a cântat și a interpretat alături de cei prezenți colinde vechi și noi: „O ce veste minunată”, „Leru-I Ler”.
Corul de copii al Bisericii din Parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din satul Pîrlița, Raionul Fălești, din cadrul Casei de Creație și Agrement pentru copii și tineret „Eleonora Găină” Republica Moldova, coordonator lector univ. drd. Marina Caliga, de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți, Catedra de Arte și educație artistic, a prezentat online mai multe colinde.
Ansamblul „Țărăncuța” al Liceului Teoretic „Ion Creangă”, Fălești, Republica Moldova, coordonator Ion Perdevară, profesor de educație muzicală, a prezentat online câteva colinde.
Corul de copii de la Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Ciortești, coordonat de bibliotecar Maria Grigoriu și prof. Gianina Buga care au interpretat „Ia sculați gazde voi” și poezia „Colindătorii” de George Coșbuc, online.
Eleva Maria Toma de la Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, coordonată de prof. Valentina Stănescu și prof. Valerica Petraru a cântat colindul „Galbenă gutuie”.
Datinile de Anul Nou au fost prezentate de Alaiul „Berbecilor” și Alaiul „Căluților” de la Fântânele, compus din elevii Școlii Profesionale Fântânele Iași, coordonați de prof. Alina Mihaela Balan, prof. Maria Chelariu și prof. Iuliana Petrariu.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru deosebita întâlnire desfășurată în cadrul Festivalului „Teodorenii”!
Articole similare
Un roman despre căsnicie, frați de sânge și despre cum oamenii pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare. Membrii familiei Delaney se iubesc foarte mult – doar că uneori vor să se ucidă între ei… Dacă mama ta ar dispărea, ai anunța poliția? Chiar dacă suspectul numărul unu ar fi propriul tău tată? Familia Delaney reprezintă un reper în comunitate. Părinții, Stan și Joy, sunt invidiați de toți prietenii. Sunt imbatabili pe terenul de tenis, iar dincolo de el chimia lor este palpabilă. Cei
Vineri, 29 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții, Facultatea de Horticultură și Liceul Tehnologic „Petru Poni” a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Om, mediu, alimentație, sănătate” – Analiza apei și a murăturilor. Elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași coordonați de prof. Ersilia Coșbuc, prof. de mediu Oana Plăvan, au participat la o întâlnire cu instrumentele de laborator și cărțile utilizate pentru determinări fizico - chimice elementare ale calității apei necesară realizării murăturilor, a proprietăților soluțiilor de sare iodată,
Fiecare carte deschide o lume nouă, iar fiecare poveste aprinde imaginația. Filiala ,,Ateneu” a Bibliotecii Județene ,,Gh. Asachi” Iași vă invită să descoperiți lumea minunată a poveștilor, unde bucuria cititului, aventura cunoașterii și magia copilăriei prind viață la fiecare pagină. Dragi copii, vă dorim o copilărie plină de zâmbete, vise și povești frumoase! La mulți ani de 1 Iunie!

