Distribuie
Implicarea psihologilor în procesul complex al adopției este o activitate de dată recentă, dovadă fiind numărul relativ mic de cercetări privind dezvoltarea unor instrumente specifice necesare evaluării clinice corecte și screeningului persoanelor sau familiilor care au luat decizia să adopte. Volumul de față caută să răspundă acestei carențe, sintetizând informațiile existente și aducînd în discuție cercetări publicate la nivel național și internațional în acest domeniu, oferind astfel o resursă necesară celor din aparatul de adopție și asistență maternală din România.
Cele 48 de capitole, structurate tematic, acoperă o paletă largă de subiecte, de la aspecte care țin de potrivirea practică dintre părintele adoptiv/familia adoptivă și copilul adoptat – respectiv dintre asistentul maternal și copilul luat în plasament – sau înlesnirea adaptării copilului în noua familie în funcție de vârstă până la contexte legislative sau programe de intervenție psihologică postadopție.
Mai mult, autorii analizează erori frecvente de parenting și cum pot fi ele evitate, mituri despre copiii adoptați și părinții adoptivi ori diverse soluții practice pentru adaptarea copiilor cu nevoi speciale adoptați sau luați în plasament.
Volumul este de un real folos nu doar pentru cei interesați să adopte și care au nevoie de răspunsuri și informații suplimentare, ci și pentru specialiștii implicați în procesul de evaluare și pregătire a părinților adoptivi sau a asistenților maternali.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/abordarea-psihologica-a-adoptiei-si-asistentei-maternale-c5kxrnp3/
Articole similare
Numele meu este Perry L. Crandall şi nu sunt retardat. Loterie este un roman remarcabil despre şansă şi noroc. Coeficientul de inteligenţă al lui Perry nu este prea mare, dar el nu e idiot. Bunica l-a învăţat tot ce trebuia să ştie ca să supravieţuiască: l-a învăţat să-şi noteze informaţiile pentru a nu le uita. L-a învăţat să joace la loto în fiecare săptămână. şi, mai presus de orice, l-a învăţat în cine să aibă încredere. Când buni moare, Perry rămâne singur la vârsta de treizeci şi unu de ani.
Ştiind prea bine că nicio informaţie nu există fără un proiect de comunicare, Dominique Wolton vrea să răstoarne stereotipul dominant, gândindu-le împreună. Altfel spus, încercând o redefinire a statutului comunicării, secolul nostru fiind unul al coabitării. În viziunea sa, a comunica înseamnă a împărtăşi ceea ce avem în comun, dar şi a învăţa gestionarea diferenţelor. Fiindcă, ridicând complexităţi suplimentare, comunicarea înseamnă negociere şi coabitare; aducând, adică, în prim-plan problema relaţiei, recunoscând prezenţa Celuilalt. Valorizând coabitarea, implicit primatul toleranţei, invocând experienţa concretă a alterităţii, Dominique Wolton propune, după ani de cercetări,
În adâncul pădurii trăiește o bătrână răutăcioasă, care în fiecare an face tot posibilul să oprească primăvara. Într-o zi, când patrulează printre copaci și tufișuri pentru a preveni înmugurirea copacilor și trezirea animalelor din hibernare, se întâmplă ceva ciudat. Un băiat supărat spune o vrajă și o îndeasă într-un buzunar! Ce ar putea avea în comun o bătrână furioasă și un băiețel supărat? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/doamna-spanac-wvncfsc3/
