În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mărturia lui Stașinski, care revela implicarea liderilor de la Kremlin în asasinatele politice executate în străinătate, a zguduit lumea politicii internaționale. Povestea avea să inspire filme, piese de teatru și cărți, inclusiv ultimul roman cu James Bond semnat de Ian Fleming, Omul cu pistolul de aur.
O poveste captivantă, din care nu lipsesc coletele capcană cu dispozitiv exploziv, acțiuni de acoperire pregătite cu minuțiozitate, agenți dubli și trădări, Pistolul cu otravă oferă o incursiune inedită în lumea tenebroasă a spionajului din perioada Războiului Rece.
Serhii Plokhy este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine Catedra „Mihailo Hruşevski”, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spaţiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice. Printre cărţile sale cele mai recente se numără Porţile Europei: O istorie a Ucrainei şi Cernobîl: Istoria unei catastrofe nucleare, apărute şi în limba română la Editura Trei.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/pistolul-cu-otrava-o-poveste-de-spionaj-din-razboiul-rece-r25f9wcq/
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a

