Viața poate fi frumoasă dacă o faci să fie frumoasă. De tine depinde. Eddie Jaku s-a considerat dintotdeauna în primul rând german și abia apoi evreu. Era mândru de țara lui. Însă totul s-a schimbat în luna noiembrie a anului 1938, atunci când a fost bătut, arestat și internat într-un lagăr de concentrare.
În următorii șapte ani, s-a confruntat în fiecare zi cu orori de neînchipuit, întâi la Buchenwald și Auschwitz și, mai apoi într-un „marș al morții” nazist.
Pentru că a supraviețuit, Eddie a făcut un jurământ să zâmbească în fiecare zi. Spunând această poveste, le aduce un omagiu celor pierduți, împărtășindu-și înțelepciunea, ducând cea mai bună viață pe care o putea duce și considerându-se „cel mai fericit om de pe pământ”.
Publicat când autorul a împlinit 100 de ani, acest volum de memorii pline de forță, copleșitoare și aducătoare de speranță ale lui Eddie Jaku arată cum poate fi găsită fericirea chiar și în cele mai întunecate vremuri.
Eddie Jaku (1920–2021) s-a născut în Germania, cu numele Abraham Jakubowicz, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost internat în lagărele de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz. În 1945, a fost trimis într-un „marș al morții”, dar a supraviețuit și a fost ulterior salvat de forțele aliate. În anul 1950, s-a mutat împreună cu familia în Australia, unde a rămas până la sfârșitul vieții. S-a stins în octombrie 2021, la vârsta de 101 ani.
A fost căsătorit timp de 74 de ani cu Flore și au avut doi fii, patru nepoți și cinci strănepoți.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cel-mai-fericit-om-de-pe-pamant-memorii-szrgnh6b/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

