Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în anul 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.
Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.
YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018, 2024), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018). O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei” sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/tara-zapezilor-roman-tgqvwn4d/
Articole similare
Se apropie ziua lui Elmer, când toți elefanții gri poartă culori strălucitoare. Pentru că se cam plictisește, Elmer pune la cale o farsă pentru ceilalți elefanți, în timp ce ei dorm... Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/elmer-din-nou-n4wv7dsk/
Când un tânăr traficant de droguri este împușcat în plină zi, în mijlocul cartierului, de un bețiv bătrân și pașnic cunoscut drept Sportcoat, lumea pare să stea în loc. Se țes teorii ale conspirației, se lansează ipoteze fanteziste, iar în tot acest timp improbabilul criminal reușește să pună poliția pe jar, iscă un război între bandele de traficanți, iar acțiunile lui au urmări nebănuite. Un Don Quijote alcoolic din Brooklynul anilor ’60, Sportcoat se numără printre cele mai memorabile personaje ale literaturii americane din ultimii ani. Mai multe despre carte
Unul visează să-și întemeieze o familie. Celălalt a fugit, rupând toate legăturile. Se întâlnesc pe o insulă, în mijlocul Oceanului Indian, și, cu toate că nu-și dezvăluie secretele, se împrietenesc. Când primul decide să se întoarcă în Franța, al doilea îi adresează o rugăminte ciudată: să se ducă la Saint-Malo și să-i trimită vești despre cea pe care a abandonat-o cu șapte ani înainte, fără să lase nicio urmă... Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/ratacitorul-roman-wxt5wqmj/

