În America zilelor noastre, un spaţiu divizat de conflicte sociale şi rasiale, Ismail Smile se îndrăgosteşte de vedeta TV Salma R. Vîrstnicul domn Smile, un Don Quijote tragicomic al lumii contemporane, este originar din India, lucrează ca agent de vînzări la firma de produse farmaceutice a vărului său, iar iubirea lui fără speranţă îl face să pornească într-o călătorie iniţiatică, să dea viaţă prin mijloace cvasimagice unui fiu imaginar, noul Sancho, şi să intre într-o sarabandă de aventuri care îl vor duce în cele din urmă spre sfîrşitul lumii. În paralel, misteriosul Autor al noilor aventuri quijoteşti, ajuns la aceeaşi vîrstă cu eroul său, încearcă să-şi pună ordine în viaţă şi să-şi repare – la fel ca domnul Smile – marile greşeli ale trecutului. Astfel se trezeşte în miezul unei intrigi încîlcite, în care sînt implicate serviciile secrete ale Statelor Unite şi care seamănă foarte mult cu romanele sale de spionaj. O lume se sfîrşeşte – sau nu –, o iubire se împlineşte – sau nu –, un fiu este recuperat de părintele său – sau nu… Imaginaţia lui Salman Rushdie se dezlănţuie, construieşte universuri şi le demolează, parodiază şi emoţionează, iar noul său roman este un autentic tur de forţă, în care jocul între realitate şi ficţiune se împleteşte cu o critică socială acerbă.
„Însă a răspuns bucuros la întrebările Surorii și a fost încurajat de interesul ei pentru ce-i spunea. I-a povestit cum voia să se răfuiască cu cultura de doi bani a vremurilor lui, care distrugea și îndobitocea, la fel cum Cervantes se războise cu cultura de doi bani din epoca sa. I-a spus că încerca să scrie în același timp și despre iubirea imposibilă și obsesivă, despre relațiile dintre tați și fii, despre certurile dintre frați și, da, despre lucruri de neiertat, despre imigranți indieni, despre rasismul la adresa lor, despre escrocii din rîndul lor, apoi despre spioni cibernetici, despre chestii științifico-fantastice, despre întrepătrunderea realităților ficționale și «reale», despre moartea autorului și sfîrșitul lumii. I-a mai zis că voia să includă și elemente de parodie, satiră și pastișă”, ne spune despre narațiune chiar autorul, stârnindu-ne interesul pentru aceasta.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/quichotte-roman-sdkg8n2z/
Articole similare
„Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia
Donald Trump a devenit cel mai faimos negociator din lume în urma publicării cărţii sale The Art of the Deal (Arta negocierii), însă cartea aceea nu explica şi cum poţi să negociezi ca Trump. George Ross – consilierul său cel mai de încredere – expune acum în detaliu modul în care oricine poate implementa tacticile şi strategiile de negociere care l-au dus pe Trump în vârful lumii afacerilor. În plus, Ross include lecţii învăţate de la alţi magnaţi ai afacerilor imobiliare din New York, pe care i-a reprezentat – sau
Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/

