Ernesto Sabato, Despre eroi și morminte

Ultimul mare mit al literaturii argentiniene, stins din viaţă în anul 2011, cu puţin înainte de a împlini o sută de ani, Ernesto Sabato este creatorul unei opere proteice, opera care conţine în esenţă eternele contradicţii şi frământări ale fiinţei umane şi ale societăţii, circumscrise unui univers artistic şi spiritual de o tulburătoare profunzime şi originalitate.

„În romanul meu am încercat să surprind realitatea în toată extinderea şi profunzimea ei, înglobând nu doar partea diurnă a existenţei, ci şi pe aceea nocturnă şi tenebroasă. Întrucât Fernando Vidal este personajul central şi precumpănitor, tot ce se referea la el era important şi trebuia descris… Raportul reprezintă marele coşmar trăit de el, exprimând, chiar dacă simbolic şi oarecum incert, miezul cel mai semnificativ al condiţiei şi existenţei sale. Dacă aş fi suprimat această parte din roman, din considerente legate de coerenţa logică, ar fi însemnat să suprim visele oamenilor, care aparţin viziunii lor integrale asupra vieţii“, ne spune, despre narațiune, autorul, stânindu-ne interesul citirii acesteia.

Adevărată capodoperă, Despre eroi şi morminte (1961), cel de-al doilea volet al trilogiei care începe cu Tunelul (1948) şi se încheie cu Abaddon, exterminatorul (1974), este un roman total, extrem de dens, scris cu credinţa mărturisită de autor că „nu se poate trăi fără eroi, sfinţi şi martiri”, şi că „prezentul generează trecutul“. Trei planuri se întrepatrund, într-un joc fascinant de umbre şi lumini, în complexa sa structura narativă de voci alternante, întemeiată pe împletirea istoriei naţionale argentiniene cu drama individuală: povestea de dragoste între Martín şi Alejandra, trecutul glorios dezgropat din morminte, reconsiderat printr-o radiografie a Argentinei contemporane, şi obsedanta temă a orbirii şi a nebuniei din celebrul Raport despre Orbi.

Alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO aparţine strălucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a născut în 1911 la Rojas, într-o familie de imigranţi italieni. Studiază la Colegiul Naţional din La Plata şi apoi la Facultatea de Ştiinţe fizico-matematice a Universităţii Naţionale din La Plata, unde obţine şi titlul de doctor, în 1938. În acelaşi an pleacă în Franţa, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaşte îndeaproape mişcarea suprarealistă, care l-a înrâurit semnificativ. În 1940 se întoarce în Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Naţională din Buenos Aires, şi îşi face debutul literar în revista Teseo din La Plata. În 1945, în urma articolelor din La Nación, prin care atacă regimul lui Perón, este obligat să abandoneze învăţământul. Renunţă şi la activitatea ştiinţifică pentru a se dedica exclusiv literaturii. După un an, i se editează cel dintâi volum, Unul şi universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice şi sociale. Primul său roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes în ţară şi pe plan internaţional, iar următoarele două romane, Despre eroi şi morminte ( 1961) şi Abaddón, Exterminatorul (1974), îi deschid larg porţile gloriei şi ale nenumăratelor şi prestigioaselor premii şi distincţii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) şi cel de Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic şi literar: Oameni şi angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul şi fantasmele sale (1963), Apolgii şi respingeri (1979), Robotizarea omului şi alte pagini (1981), Înaintea sfârşitului (1998) etc. Îşi pierde treptat vederea şi în ultimii ani ai vieţii îşi cultivă vechea pasiune pentru pictură. Moare în 2011, în Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni înainte de a împlini o sută de ani.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/despre-eroi-si-morminte-roman-ny4c3zmn/