Interactivitatea Lecturii – Ziua Internațională a Păsărilor
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 1 aprilie 2024Timp citire: 1,8 min

Distribuie

Joi, 4 aprilie 2024, de la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași și Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, organizează activitatea Interactivitatea Lecturii – Ziua Internațională a Păsărilor.

Elevii coordonați de prof. Silvia Butnariu, prof. Maria Duma, prof. Georgeta Pleșcan prof. Elena Miron, prof. Oana Ionescu, prof. Irina Frunză, profesorii pentru învățământ primar și bibliotecar Simona Cuzic de la Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, vor participa la o întâlnire la care vom citi despre Păsări, vom învăța despre importanța lor ecologică și despre pasări în tradiția poporului român.

Voluntarii, elevii de liceu de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, coordonați de profesorii lor, vor citi despre păsări din cărțile aflate în colecțiile bibliotecii județene.

Constantin Brâncuși spunea despre sculptura sa „Măiastra”: „Spre imensitatea văzduhului – aceasta este Pasărea mea. Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…”

La data de 1 aprilie a fiecărui an, se celebrează din anul 1906, Ziua Internațională a Păsărilor. Această zi a fost stabilită prin semnarea Convenției pentru Protecția Păsărilor, unul dintre primele documente cu caracter ecologic. Evenimentul ecologic centenar își dorește să sublinieze și să educe generațiile în spiritul dragostei și ocrotirii păsăsrilor.

Prin acest proiect dorim să facem conexiunea dintre lectură și diferitele ramuri ale artei, științelor și a vieții comunității.

Activitățile fac parte din proiectul Interactivitatea Lecturii – Să înțelegem ce citim își propune să implice biblioteca în lupta împotriva analfabetismului funcțional prin organizarea lunară de lecturi publice, de vizite la biblioteci, de distribuirea și conceperea de materiale care să ducă la conștintizare necesității de eficientizare a eforturilor pentru sporirea capacităților de comunicare ale membrilor comunității ieșene.

Articole similare

  • Cine spune că vacanța mare înseamnă doar ecrane și plictiseală? Vara aceasta, transformăm Iașul într-o hartă uriașă a descoperirilor! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” dă startul oficial celui mai iubit program estival: BiblioAventura – Ediția „Vara Curioșilor” 2026. Am pregătit o suită incendiară de activități recreative, educative și interactive, special gândite pentru a îmbina distracția cu dezvoltarea abilităților practice. De la robotică și experimente științifice, până la tururi ghidate prin istoria orașului și sesiuni de mișcare, aventura te așteaptă la Sediul Central (Bd. Ștefan cel Mare), dar și în cartiere, la

  • Luni, 6 iulie 2026, de la ora 09.00, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi demarează un nou proiect de vacanță Alte cărți și biblioteci – Cunoștem cărțile bibliotecii și Cunoaștem alte biblioteci, care se va desfășura în datele 6, 8, 21 și 31 iulie 2026, de la ora 09.00, la sediul școlii de vară Educart alături de cărțile bibliotecii, vom vizita într-o zi Compartimentul pentru împrumut carte pentru copii și adolescenți al bibliotecii județene, dar și la biblioteca Centrului Cultural Francez și la Biblioteca „Gh. Asachi” a TU Iași. Activitățile se

  • Miercuri, 01 iulie 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Facultatea de Biologie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, organizează atelierul de vacanță „Știința și cartea - biologie”. Elevii de la Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași coordonați de de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel și cei de la Educart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, vor face cunoștință cu date interesante despre noțiuni de bază ale biologiei și despre păsări, prezentate de biolog Alina Ignat