Liviu Gelu Drăghici, Principiile banilor
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

Principiile banilor. De la A DISPERA la A PROSPERA este o carte ușor de citit, profilul acesteia nefiind unul academic sau didactic, ci constituindu-se într-un ghid practic și interactiv de educație financiară. Autorul explică noțiuni financiare și concepte importante din zona finanțelor personale pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă, studii, profesie, ocupație, statut social. Demontează credințe greșite, explică simplu principii sofisticate, traduce teorii economice, și face toate acestea într-un mod inedit, ușor de asimilat și de aplicat. Ca orice educator financiar, autorul lansează provocări cititorului cu scopul de a-i stimula gândirea, de a-l determina să își evalueze propria realitate, de a conștientiza ce este important pentru el și de a trece imediat la acțiune. Induce un respect profund pentru banii câștigați cinstit și crește încrederea că fiecare poate ajunge acolo unde își dorește. Reușește să simplifice, într-o manieră actuală, bazată pe analogii și exemple concrete din viața de zi cu zi, modul în care funcționează banii și concepțiile care ne limitează universul financiar. Prin oferirea de metode inovative de creștere atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor responsabile, Principiile Banilor. De la A DISPERA la A PROSPERA este cartea care poate genera câștig cu fiecare capitol parcurs.

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/principiile-banilor-de-la-a-dispera-la-a-prospera-ghid-de-educatie-financiara-kqdcccgw/

 

Articole similare

  • „Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia

  • Donald Trump a devenit cel mai faimos negociator din lume în urma publicării cărţii sale The Art of the Deal (Arta negocierii), însă cartea aceea nu explica şi cum poţi să negociezi ca Trump. George Ross – consilierul său cel mai de încredere – expune acum în detaliu modul în care oricine poate implementa tacticile şi strategiile de negociere care l-au dus pe Trump în vârful lumii afacerilor. În plus, Ross include lecţii învăţate de la alţi magnaţi ai afacerilor imobiliare din New York, pe care i-a reprezentat – sau

  • Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/