În Maşenka, romanul de debut semnat cu pseudonimul V. Sirin, Vladimir Nabokov spune povestea lui Lev Glebovici Ganin, un emigrant rus ce-şi duce traiul într-o pensiune berlineză, unde descoperă că Maşenka, prima sa iubită demult pierdută, este de fapt soţia plicticosului său vecin, Alexei Ivanovici Alfiorov, şi că aceasta urmează să sosească în curînd la Berlin. Ganin născoceşte un întreg scenariu în aşteptarea Maşenkăi, despre care e convins că încă îl iubeşte cu înflăcărare. Romanul stă la baza unei celebre adaptări cinematografice, regizată în 1987 de John Goldschmidt, cu Cary Elwes şi Irina Brook în rolurile principale.
Vladimir Nabokov a fost un scriitor american de origine rusă. Familia sa aparținea aristocrației și a fost nevoită să emigreze în SUA în timpul revoluției bolșevice. Romanele sale au fost influențate de Dostoievski și Kafka, fiind o interogare ironică asupra destinului.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/masenka-roman-ykswt65w/
Articole similare
Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge
Care este motivul pentru care cerșim iubirea? Ce este serenitatea și cum ajungem la ea? Ce este adevărată libertate? Cine sunt? Carlos L’Abbate, un argentinian care trăiește la București, și-a petrecut aproape întreaga viață călătorind și studiind pentru a afla răspunsul la aceste întrebări. Cartea este o colecție de scurte însemnări inspirate de căutarea adevărului și discuțiile purtate cu discipoli și mentori. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/despre-prezenta-o-calatorie-spre-sine-nsc2vxty/
Un somnambul curajos întâlnește doi reni voioși, patru crocodili plimbăreți, douăsprezece fantome prietenoase... Învățarea numerelor nu a fost niciodată mai distractivă! O carte populară printre preșcolarii de pretutindeni. Cei mici vor învăța foarte repede să numere de la unu la douăzeci, pentru că totul este o joacă extrem de amuzantă! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sa-numaram-cu-domnul-zapacila-rcj8jgfg/

