Într-o noapte de iarnă, protagonistul, numit K., sosește în sat cu însărcinări oficiale a căror natură și întindere urmează să i se comunice. Din acest punct, pentru K. începe o luptă de uzură ca să capete acces la autoritățile de la Castel, care l-au chemat, dar care acum sunt inaccesibile. Alianțele pe care K. și le face se transformă în atitudini de ostilitate după un mecanism care îi scapă. Relația cu Frieda este mai întâi avantajoasă, dar, în cele din urmă, este aproape să-l distrugă. Ordinea socială, normele morale, sistemul relațiilor din sat se desfășoară după reguli neînțelese de K., dar care se raportează toate la același ocult, misterios, inaccesibil Castel. În timp ce K. face eforturi zadarnice să pătrundă tiparul de gândire și funcționare al micii societăți, iar cititorul simte frustrare și se revoltă în fața evoluției absurde a situației, sătenii sunt netulburați, convinși că totul merge exact așa cum trebuie să meargă.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/castelul-roman-s6rsfhtb/
Articole similare
La zece ani de la succesul obţinut în Drumul spre înalta societate, Joe Lampton este un om împlinit, are doi copii şi douã maşini, precum şi o grãmadã de bani, dar viaţa lui se aflã în pragul unei crize; cãci „una e sã ajungi în vârf, şi alta sã rãmâi
Volumul de faţă cuprinde două cursuri televizate, ţinute la Collège de France, care înfăţişează, într-o formă clară şi sintetică, cele mai recente achiziţii ale cercetării asupra televiziunii. Primul (Platoul şi culisele lui) demontează mecanismele cenzurii invizibile ce acţionează pe micul ecran şi dezvăluie câteva dintre secretele de fabricaţie ale acestor
Cărţile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul demitologizării şi înlăturării locurilor comune din istoria şi, implicit, din mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecăţi şi de teoriile general acceptate. Iar cartea de faţă constituie expresia sintetică, necesară şi lămuritoare,