Hen și soțul ei, Lloyd, duc o viață liniștită într-o casă nouă din afara Bostonului, în Massachusetts. Hen (prescurtarea de la Henrietta) este ilustratoare, lucrează într-un atelier din apropiere și a descoperit cocktailul potrivit de medicamente pentru a-și ține sub control tulburarea bipolară.
În cele din urmă, se pare că a găsit o oarecare stabilitate și liniște. Dar când fac cunoștință cu vecinii de alături, acel calm începe să se erodeze. Hen zărește în biroul vecinului un obiect familiar, un trofeu sportiv identic cu unul care a dispărut din casa unui tânăr ucis cu doi ani în urmă. Hen știe asta fiindcă e fascinată de multă vreme de această crimă nerezolvată – o obsesie despre care nu mai vorbește, dar pe care nici nu o poate uita complet. Vezi toate produsele
Peter Swanson este un scriitor câștigător al premiului New England Society Book Award.
Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar poveștile și poeziile sale au apărut în „Asimov’s Science Fiction”, „The Atlantic Monthly”, „Measure”, „The Guardian”, „The Strand Magazine” și „Yankee Magazine”.
Absolvent al Trinity College, al Universității din Massachusetts și al Colegiului Emerson.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cunostinta-mortala-roman-fczp4btw/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

