Phillip Dean, fost student eminent la Universitatea Yale, pe care a abandonat-o fără scrupule, călătorește la întâmplare prin Europa într-o limuzină împrumutată, aproape lefter. Într-o zi își amintește că o cunoștință i-a povestit despre orășelul Autun, de lângă Dijon, și decide să-i facă o vizită acolo.
La Autun o întâlnește pe Anne-Marie Costallat, o tânără vânzătoare, și ceea ce ar fi trebuit să fie o ședere de numai câteva zile se transformă într-o poveste de dragoste în același timp inocentă și intens carnală, o lungă aventură care lui îi dezvăluie Franța profundă și îl pune față în față cu propriul destin.
Sofisticată în simplitatea ei, dezinhibata Anne-Marie devine pentru Phillip întruchiparea Franței, obiect al dorinței și al visării fără scăpare, arhetip feminin căruia el nu poate decât să-i sucombe.
Făcând parte din familia Marilor Romancieri Americani, JAMES SALTER, pe numele său adevărat James Arnold Horowitz, s-a născut la 10 iunie 1925 la Passaic, New Jersey. A crescut și a urmat școala în Manhattan, iar la dorința tatălui său s-a înscris la Academia Militară West Point, pe care a absolvit-o în anul 1945. A intrat în Armata Americană, unde a petrecut 12 ani, dintre care șase ca pilot de luptă, cu numeroase misiuni în: Pacific, Europa, Coreea.
În timpul Războiului din Coreea, a luat parte la peste 100 de misiuni de zbor. A părăsit armata după succesul primului său roman, The Hunters (1957), semnat James Salter, care a fost ecranizat în anul 1958. După apariția romanului The Arm of Flesh (1961; rescris sub titlul Cassada în 2000), și-a schimbat oficial numele în Salter. A continuat să publice romane: A Sport and a Pastime (1967), Light Years (1975), Solo Faces (1979), dar și proză scurtă: Dusk and Other Stories (1988), Last Night (2005) etc.
Ultimul său roman, Tot ce este (All That Is; Humanitas Fiction, 2019), a apărut în anul 2013. În 1997 Salter a publicat volumul de amintiri Burning the Days. A murit la 19 iunie 2015 la Sag Harbor, New York. Postum, i-au apărut două culegeri de articole și eseuri: The Art of Fiction (2016) și Don’t Save Anything (2017). Salter a scris scenariile originale ale unor filme devenite clasice, Downhill Racer (1969), cu Robert Redford în rolul principal, Three (1969), la care a semnat și regia, cu Charlotte Rampling în rolul principal, Threshold (1981), cu Donald Sutherland, dar și adaptări precum The Appointment (1969), cu Omar Sharif și Annouk Aimée. În 2000 a fost ales în American Academy of Arts and Letters. De-a lungul timpului, James Salter a primit numeroase distincții literare, între care menționăm: PEN/Faulkner Award, 1989, Rea Award for the Short Story, 2010, PEN/ Malamud Award, 2012, Windham-Campbell Literature Prize, 2013, Fitzgerald Award for Achievement in American Literature, 2014. Cărțile sale sunt traduse în peste 20 de țări.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/un-joc-si-o-desfatare-roman-xjrx4gk7/
Articole similare
Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu
„Călător printre umbre” este o carte care pe unii îi va uimi, pe cei mai mulți îi va cuceri; puțini vor fi aceia care vor căuta „umbre”… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/calator-printre-umbre-trairi-si-idei-nkz47kt3/
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat

