Distribuie
Duminică, 13 august 2023, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, s-a desfășurat o nouă manifestare culturală a Asociaţiei Literare „PĂSTOREL” Iaşi (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul şi comandorul (r.) Mihai Batog-Bujeniţă.
În cadrul acțiunii culturale au fost prezentate ultimele apariții editoriale ale membrilor asociației și nu numai iar, mai apoi… a urmat un recital de epigrame, poezii și proză susținut de către cei prezenți.
Astfel, în centrul atenției au fost volumele: Portița Caraimanului, proză, de Doina Toma, cu o prefață semnată de către criticul literar Marius Chelaru, carte care a văzut lumina tiparului la Editura Timpul, Iași, 2023; Lumea ca… Lumea, de Maximilian Opaiț, Editura Sfera, Bârlad, 2023; Se deschid ferestrele…, de Constantin Profir, volum cu o prefață semnată de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2022; Făcute de râs, Schițe satirico-umoristice. Din lumea epigramei, de Ion Moraru, Editura PIM, Iași, 2022; Ecou de salcâm, poezii, de Oana Frențescu, volum care a văzut lumina tiparului la Iași, anul acesta, la Editura PIM.
În cadrul evenimentului s-a amintit și de faptul că, nu demult, poeta Oana Frențescu, a primit Medalia de onoare din partea reprezentanților Asociației Internaționale Literare și Culturale „Dor de infinit”.
De asemenea, în cadrul manifestării de duminică, s-a făcut vorbire și de textul – 155 de ani de la aprinderea la Iași a primului SOARE ELECTRIC, semnat de către inginer Mihai Caba, apărut în pagina Iașul istoric din ziarul „Curierul de Iași”, săptămânal informativ al Municipiului Iași.
Trebuie făcută precizarea că, secvențial, în timpul evenimentului de duminică, 13 august 2023, din sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, s-a prezentat și ultimul număr al revistei „ACUS” (Nr. 3/75, 2023), produs editorial, de satiră și umor, care apare trimestrial, editat de către reprezentanții Cenaclului umoriștilor sibieni „Nicolaus Olahus”. „ACUS” apare sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu și cu sprijinul Cercului Militar Sibiu.
O altă revistă culturală, care a fost prezentată duminică, este „Surâsul Bucovinei” (Nr. 2/33, iulie 2023), revistă de istorie, literatură și umor editată de către reprezentanții Cenaclului „Nectarie” din Vama, județul Suceava.
Un alt produs editorial pe care reprezentanții ALPI l-au prezentat se intitulează „NORD-EST CULTURAL”, ajuns la Nr. 15, aprilie − mai – iunie 2023, revistă editată de către Liga Scriitorilor Români, Filiala Iași – Nord Est.
Alte două reviste culturale despre care s-a făcut vorbire, la manifestarea de duminică, sunt: „Iașul cultural”, Nr. 2 și „Viața noastră” (Nr. 59, iunie 2023), revistă (cu apariție variabilă) de cultură și viață a Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza”, Bârlad, Vaslui.
Asociația Literară „Pastorel” – ALPI – este un grup format din oameni de artă și cultură, de oameni inimoși și cu simțul umorului. Președintele Asociației este domnul comandor Mihai Batog Bujeniță. Scopul asociației vizează promovarea valorilor culturale, ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză.
Articole similare
Stimaţi cititori, Vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând de luni, 4 mai 2026. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) se va decala, fără sancțiuni de întârziere.
Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge
Miercuri 29 aprilie 2026 la sediul Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți au poposit elevii Școlii Primare „Hänsel und Gretelˮ Iași, alături de profesorii lor, d-nele Andreea Ciobanu și Mădălina Costea. Veseli și nerăbdători să afle, cei mici au cooperat de minune astfel încât toate informațiile despre condițiile de împrumut și colecțiile de carte au fost absorbite corespunzător. Dialogul a trecut la nivelul următor, la o lectură cu voce, copiii participând activ la aventurile dragoniței din povestea E un dragon la tine-n carte (de

