Se spune despre Paris că te cucerește cu adevărat numai după ce îl vizitezi. Însă în această carte, orașul luminilor este surprins în momentele devenirii sale, iar modul în care Mary McAuliffe îl descrie, acest punct de convergență a grandorii napoleoniene, a exigenței lui Haussmann, a artei în cele mai pure forme ale sale, a imaginii femeilor scăldate în lumina marilor bulevarde, aduce magnifica metropolă și în sufletul celor care nu l-au vizitat niciodată. De aceea, chiar de la primele pagini, autoarea sădește în sufletul cititorului o sămânță de nostalgie, un paradox al dorului de ceva netrăit, demult apus.
MARY SPERLING MCAULIFFE este deținătoarea unui doctorat în istorie la Universitatea din Maryland, a predat la mai multe universități și a ținut prelegeri la Smithsonian Institution. A petrecut foarte mult timp în Franța, mai ales la Paris, despre care a scris mai multe cărți: Paris Discovered, Dawn of the Belle Epoque, Paris on the Brink, Twilight of the Belle Epoque, Clash of Crowns și Paris Discovered.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/paris-napoleon-al-iii-lea-baronul-haussmann-si-crearea-unui-oras-al-visurilor-v2p2rfjy/
Articole similare
Eu sunt Mama Ghem, iar tu ești Firul meu iubit, noi doi eram una când pe lume încă nu erai venit. La început erai ghem împreună cu mine… ba nu, tu erai chiar înăuntru, în mine. Și într-o zi ai devenit fir, dar eu tot ghem am rămas pentru tine. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/eu-ghem-tu-fir-w2fq2q6j/
Autoarea de bestselleruri New York Times B.A. Paris revine în inima suspansului psihologic captivant cu Terapeutul — o poveste intensă despre o casă care ascunde un secret șocant. Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare… Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte. Alice
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/

