Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

„Aveţi în mâini o carte de istorie prevăzută, explicată şi trăită. După trei decenii de studii postsovietice – cu un strălucit doctorat la Moscova, unde a fost şi corespondentul BBC –, profesorul Armand Goşu ne prezintă «complicata ecuaţie» a Rusiei lui Vladimir Putin până la faza ei paroxistică: agresiunea armată asupra Ucrainei şi urmările sale globale. Analizele incluse în această ediţie adăugită a volumului cuprind fapte, evenimente, doctrine şi trăsături specifice gândirii neoimperiale prin care contestatul lider de la Kremlin încearcă, manu militari, reunificarea spaţiului slav şi reîmpărţirea Europei în sfere de influenţă. De vreme ce România se află în prima linie a acestui joc geo-politic periculos, avem interesul de a ne cunoaşte turbulentul vecin, cu tot cu fantasmele şi ambiţiile sale nemăsurate. Armand Goşu rămâne cel mai competent ghid în «chestiunea rusă», pe care ne-o prezintă radiografic, ajutându-ne să ieşim de sub asediul dezinformării şi al emoţiilor imediate. O lectură fundamentală, într-un moment epocal, când încleştarea dintre despotism şi democraţie nu mai poate fi amânată”, ne spune scriitorul Teodor Baconschi… stârnindu-ne interesul citirii volumului de față.

Mai multe despre carte  https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/rusia-o-ecuatie-complicata-convorbiri-cu-lucian-popescu-wvn827pf/

 

Articole similare

  • Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei

  • Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să

  • Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în