Distribuie
„Dacă s-ar aduna la un loc toate cărţile dedicate Veneţiei, ele ar ocupa, probabil, o bibliotecă întreagă. Şi totuşi, an după an, continuă să apară pagini din care iradiază, inepuizabilă, splendoarea sa misterioasă. Iar cei care scriu sau citesc despre ea nu dau semne de oboseală sau de teamă că s-ar putea repeta ceva, şi aceasta din simplul motiv că fiecare depune mărturie despre o singură, o unică Veneţie: a lui însuşi. Această Veneţie interioară e o incredibilă hârtie de turnesol pentru sensibilitatea şi talentul unui călător care vrea să povestească despre întâlnirea lui cu laguna. Aşa ceva se întâmplă şi în Mansardă la Veneția, jurnalul unei tinere universitare din România, ajunsă la Ca’ Foscari în vara lui 2019 pentru două luni de studiu. Cristina Chevereşan îşi face datoria la universitatea veneţiană, dar are şi răgazul să vadă, să simtă, să înţeleagă tot ce se întâmplă în jur, altfel decât un turist. Jurnalul său ne dezvăluie o Veneţie mai puţin obişnuită, încântătoare, mustind de poveşti, melancolică şi fremătând de viaţă, amurg şi, deopotrivă, început de lume. O Veneţie a Cristinei Chevereşan, şi numai a ei“, ne spune despre narațiunea de față – criticul literar Adriana Babeți, stârnindu-ne, astfel, interesul citirii acesteia.
Manuscrisul din mansarda venețiană s-a conturat de la sine, de-a lungul unei șederi bogate în culoare locală și incursiuni dincolo de fațade și parade arhicunoscute și îndelung studiate. Rezultatul e un jurnal candid, fără pretenții pedagogice, de exhaustivitate sau erudiție: dimineți și după-amiezi de grație, scufundate în luciul discret și tainele lagunei unice, sau învăluite de jocul de lumini și umbre de pe terasa suspendată printre acoperișuri de palate și turle de biserici. Nu pornisem cu vreun obiectiv anume. Nici pe departe cu bănuiala că ar fi posibil să scriu o carte. Realitatea în desfășurare, cu straturi, volute, uimiri și senzații, s-a așternut pe mai multe pagini decât anticipam. Recitind în vremuri de carantină, am resimțit acut nostalgia unei perioade copleșite de daruri inefabile.
Pe copertă: Vedere către Canal Grande din Palazzo Giustinian Lolin, fotografie realizată chiar de către Cristina Chevereșan, autoarea romanului.
CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în anul 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum: Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar.
Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În anul 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/mansarda-la-venetia-noua-saptamani-in-laguna-jurnal-t47g6ctt/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
