Distribuie
„Improvizație în blues”
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași invită publicul interesat sâmbătă, 29 noiembrie 2014, începând cu ora 9.30, la Sala de Lectură, la compilația muzicală „Improvizație în blues”.
Evenimentul se desfășoară în cadrul Proiectului „Portativul literelor” care își propune să materializeze fuziunea dintre literatură și artele muzicale, prin organizarea unor întâlniri periodice cu activități tematice în care să fie implicați elevi, studenți, cadre didactice, părinți, bunici, cât și alți beneficiari ai comunității ieșene.
Tema pentru această întâlnire a fost propusă de voluntarul Robert Cozma, student în anul al III-lea, Secția Compoziție Jazz din cadrul Universității de Arte „George Enescu”, care ne va aduce în prim plan un scurt istoric al blues-ului tradițional (repere istorice și stilistice), reprezentanții lui și ne va încânta cu câteva teme de blues reprezentative. Robert Cozma este coordonat de lect. univ. dr. Cristina Răducan.
La întâlnire au fost invitați elevi de la Colegiul „C. Negruzzi”, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Emil Racoviță”.
Vă aşteptăm sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 9.30, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Galeriile comerciale Ştefan cel Mare, nr. 8-10.
Articole similare
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași vă invită să desfășurăm joi, 27 august 2026 / ora 15.30-17.30 la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin) o ultimă sesiune - atelier tematic de specialitate în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Proiectul își propune un spațiu ce integrează idei de jocuri, ateliere, consultanță, lectură și sport (biciclete, trotinete, role etc.) împreună cu metodele simple de a face mișcare în aer liber
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii să participe în proiectul cu specific de vacanță: Cutia magică a poveștilor – Veselica în vacanță în 25 august 2026 ora 10.00 la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași prin Centrul de Resurse pentru Familii (str. Sărărie 134). Proiectul vizează dezvoltarea personalităţii copiilor, vizând latura nonformală a educaţiei, prin stimularea inteligenţei lingvistice şi emoţionale, a abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbogăţirea vocabularului, stimularea încrederii de a exprima liber trăiri şi emoţii, stimularea imaginaţiei specifice vârstei (personaje preferate din cărți, păpuși și costume © Atelierele
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită și în luna august, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași, într-un proiect cu specific de vacanță. Proiectul Biblio-Vacanța și Muzeele Iașului își propune să încurajeze educația non-formală a copiilor și a tinerilor pe durata vacanței de vară, propunându-le o serie de întâlniri, activități și ateliere de vacanță menite să le stimuleze interesul față de literatură, patrimoniu local, dezvoltare personală și comunitate. Beneficiarii Centrelor Sociale din cadrul DGASPC Iași vor


