Călin Torsan, Prieten cu umbra

În sufrageria de bloc e linişte. Seară de seară stau doar ei doi, tatăl şi fiul, de veghe acestei linişti care ascunde un secret. Pentru că este vorba despre o poveste tristă, tatăl fusese sfătuit de psihologi să nu deschidă cu Nimo subiectul dispariţiei. Aşa că, amândoi se străduiesc, în general, să tacă, atunci când nu abordează teme convenţionale, ca situaţia fotbalului şi a traficului din capitală, mâncatul la fast-food, notele de la şcoală şi numărul cărţilor din bibliotecă, vacanţele în străinătate şi resursele financiare ale unei familii simple.

Ai impresia că tăcerea este un distanţier,  cel mai potrivit material menit să umple distanţele dintre oameni: „Băiatul se ferea să tulbure liniştea din cameră: era una pe fundul căreia vieţuiau rechini sângeroşi, gata să atace la primul cuvânt nepotrivit. Mai era şi teama că oricare dintre reacţiile lui putea stârni mâlul din sufletul părintelui, întunecând transparenţa şi claritatea dialogurilor obişnuite dintre ei” (p. 13).

Ieronim Brumă, Nimo, este un copil introvertit, care comunică mai curând cu fantasmele decât cu cei apropiaţi. El este prieten cu umbrele. Se trezeşte, adoarme, învaţă, călătoreşte în două lumi care se confundă, înghiţindu-se una pe cealaltă, într-un fel pe care doar copiii îl înţeleg, precum elefantul celebru înghiţit de un şarpe boa.

În absenţa certitudinilor, se ivesc presupunerile. Copiii au curiozităţi, au nevoie şi de explicaţii şi, când nu le primesc, le caută singuri. Dintr-un fotoliu, cu mustăţile răsucite în sus, ca ale muschetarilor, lui Nimo îi face cu ochiul bunicul. Apariţiile bunicului se îndesesc, doar că bunicul e o statuie, e Ion Heliade-Rădulescu însuşi.

Nimo se teme să îi spună tatălui său că e vizitat de fantasme, nu l-ar crede sau, cum se şi întâmplă, l-ar duce la psihiatru.

Fotbalul este, deocamdată, un subiect mai potrivit pentru conversaţie. Așdar, Nimo se străduieşte să nu-şi dezamăgească tatăl şi să-i urmeze codul de onoare – să nu minţi, să-ţi faci corect treaba, să ai respect faţă de ceilalţi, chiar şi când ei nu sunt respectuoşi faţă de tine, să ignori ce e lipsit de noimă şi nu-ţi foloseşte. Şi să citeşti. Tatăl este şofer pe ruta 268, o cursă care leagă cartierul Drumul Taberei de centrul Bucureştiului. În casă, sunt 268 de cărţi, citite toate – „268 de cărţi pot însemna o bibliotecă serioasă”. Când Hector Brumă e mutat pe linia lui 313, apare problema completării fondului de carte cu încă 45 de volume. O carte incitantă, o carte care te acaparează, iar pentru a afla întreaga poveste, vă invit să o citiți, cu multă răbdare și atenție.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/prieten-cu-umbra-roman-z4fhs4zd/