Vasile-Sorin Curpăn, Tratat de istorie și teorie politico-juridică
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2 min

Distribuie

Cartea Tratat de istorie și teorie politico-juridică scrisa de către Vasile-Sorin Curpăn, Emilia Mitrofan, Marian Russo a apărut la editura Sedcom Libris, în anul 2020 și face parte din categoria – Științe umaniste.

Parcurgând cu multă deschidere, entuziasm și interes pentru cunoaștere această carte care, în ciuda titlului academic riguros și a volumului de pagini care au tendința de a îndepărta ‒ uneori, în mod greșit ‒ cititorul obișnuit de la o astfel de odisee a studiului individual, descoperim o bogație de informații care ne completează, ne îmbogățesc sau ne reamintesc lucruri deja știute, dar organizate într-o altă ordine expozitivă, una necesară atingerii scopului demersului teoretic si practic-demonstrativ al acestui „Tratat de istorie și teorie politico-juridică”.

De la istoria dezvoltării constituționale a României, începând cu Dacia Romană și până la prăbușirea regimului comunist, trecând prin istoria Europei surprinsă în multe dintre evenimentele sale fundamentale, care au influențat și destinul tării noastre, de la analiza conceptelor generale referitoare la instituția Statului până la descompunerea la microscop a sistemului politic și constituțional al României postrevoluționare (perioada 1990 ‒ 2004), o etapă fascinantă din istoria contemporană a României ‒ în care este vorba despre tranziția de la socialism la capitalism, despre racordarea României la marile structuri politico-etatice și la alianțe militare puternice (Uniunea Europeană și NATO), dar și despre descentralizarea deciziilor politice, a implementării pluripartidismului și a privatizării marilor unități economice românești ‒, de la descrierea și comentarea sistemului politic și constituțional al României și până la cel edificat în „România de Est”, adică pe pământul românesc al străvechii Basarabii ‒ cum atât de frumos numește ‒ chiar din Prefața acestei cărți ‒ principalul autor al cărții, direcțiile de analiză ale textului pun în mișcare realitîți din Istorie, Drept și Politica Internațională ‒ domeniile de specialitate ale autorilor ‒ și focalizează atenția pe idei fără de care s-ar înțelege deformat sau incomplet realitatea, precum și relația dintre societate, individ și Statul în care acesta trăiește.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/tratat-de-istorie-si-teorie-politico-juridica-th4tgk26/

 

Articole similare

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

  • Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan. În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand Gamache e și mai îngrijorat când e descoperită scri­soarea veche de 160 de ani a unui pietrar, care