Orientul antic, unul dintre principalele focare de civilizație ale omenirii, surprinde prin marea densitate a faptelor de istorie și de cultură. Pe un spațiu geografic – nu prea întins – și deloc divers, de-a lungul câtorva milenii s-au succedat neîntrerupt și cu o neobișnuită repeziciune și bogăție nu mai puțin de șapte tipuri de literatură. Deși anterioare sau uneori contemporane cu cele clasice, ele și-au dobândit notorietatea meritată, după un lapsus memoriae, istoricește explicabil, abia în era modernă. În pofida deosebirilor lor, cele șapte „prințese” ale Tigrului și Eufratului prezintă indiscutabile afinități, nu numai de limbă, dar și de gândire.
Această lucrare este o primă încercare de sinteză românească, fără precedent până și în țări din America sau Europa cu solide tradiții de orientalistică, a unora dintre cele mai vechi creații literare care, alături de cele din Egipt, India și China antică, se numără printre inestimabilele tezaure ale spiritualității universale.
Constantin Daniel și Ion Acsan, personalități pasionate de studiul istoriei, al limbilor și al culturii spirituale și materiale a popoarelor din Orient, au alcătuit, în colaborare, o antologie cu cele mai reprezentative texte din literatura sumeriană, babiloniană și asiriană, literatura feniciană, hitită, aramaică, literatura ebraică și literatura Iranului antic.
Textele publicate au fost atent alese, astfel încât să acopere o varietate de scrieri, atât în proză cât și în versuri, volumul de față putând fi considerat o adevarată „lucrare de arheologie literară”, un demers menit să scoată din uitare și să readucă în circuitul literar scrieri valoroase multimilenare.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/tablitele-de-argila-orientul-antic-in-40-de-scrieri-fundamentale-din-cultura-si-civilizatia-sumeriana-feniciana-asiro-babiloniana-hitita-aramaica-ebraica-si-persana-v2mjn7z2/
Articole similare
În Germania anului 1933, Anna trăiește cu capul în nori, prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și cu siguranță din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Judith a scris Când Hitler a furat
"În sfârşit, o carte serioasă şi profundă despre acest subiect controversat. Atât scepticii, cât şi cei care cred necondiţionat vor găsi aici o adevărată comoară de informaţii utile şi lămuritoare. Cartea de faţă este menită să stabilească etalonul de calitate pentru cercetarea în domeniul OZN." Michio Kaku, Ph. D., autorul cărţii Fizica imposibilului. Leslie Kean şi-a petrecut ultimii zece ani studiind fenomenul OZN, încă neexplicat. Kean a examinat cu atenţie fotografii analizate ştiinţific şi a intervievat zeci de oficiali superiori şi martori din cadrul aviaţiei, din toată lumea. Sprijinită de
Roman nominalizat la Booker Prize 2022. Câștigător al Orwell Prize for Political Fiction 2022. Nominalizat la Dublin Literary Award 2023. Suntem în anul 1985 și se anunță o iarnă foarte grea. Într-un oraș nenumit din Irlanda, Bill Furlong, negustor de lemn și cărbune, se pregătește de Crăciun, perioada cea mai aglomerată pentru el. Într-o dimineață, în timp ce transportă o încărcătură la una dintre mănăstirile din afara orașului, face o descoperire care-l împinge să se confrunte cu trecutul și cu forțele tăcute ce controlează orașul și viața locuitorilor săi. Devenit

