Distribuie
La 5 septembrie 2021 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui cărturar român Adrian Marino. Discreția, ca să mă exprim eufemistic, cu care instituțiile naționale de cultură au marcat „momentul”, a determinat Editura Aius și revista „Mozaicul” să inițieze celebrarea ideocriticului „român și european în același timp” încă din anii ’80, la Craiova, în parteneriat cu Universitatea Craiova, Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj. Proiectul, înaintat Consiliului Județean Dolj, a intrat în dezbaterea plenului acestei instituții și, miercuri, 29 septembrie 2021, a fost aprobat în unanimitate. De ce „a făcut Satul ce n-a făcut Bărbatul”, voi încerca să argumentez, succint, în rândurile care urmează.
Deși născut la Iași, format la București în mentoratul lui G. Călinescu, dar și al lui Tudor Vianu, petrecându-și anii primei tinereți (8+6) în pușcăriile comuniste și domiciliu obligatoriu la Lătești – în Bărăgan, „exilat” până la sfârșitul vieții la Cluj, unde s-a bucurat de iubirea necondiționată și susținerea exemplară a Doamnei Lidia Bote, intelectuală de mare consistențã prin lucrarea sa de referințã „Simbolismul românesc”, Adrian Marino a fost determinat să aibă legături constante, determinante cu Bănia, din chiar zorii vieții sale intelectuale. (…)
Adrian Marino va veni la Craiova și la Goiești-Dolj, pentru documentare, și în anii premergători publicării tezei doctorale „Viața lui Alexandru Macedonski”, unde s-a bucurat de o bună primire și sprijin din partea autorităților publice locale și județene. Dar, incontestabil, colaborarea sa îndelungată la revista „Ramuri”, începând din anul 1967, la invitația fostului său coleg de la Universitatea București, Alexandru Piru, decan al Facultății de Litere al tinerei Universități craiovene și director al „Ramurilor” a însemnat un punct de inflexiune în relația cu Bănia. Studenții, scriitorii și intelectualii craioveni așteptau cu nerăbdare fiecare număr al „Ramurilor” pentru a citi cele două pagini, în oglindă, semnate Al. Piru și Adrian Marino.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/adrian-marino-la-centenar-xwmwf4y8/
Articole similare
Premiul Polar Michel Lebrun 2020 O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei
Trei ani. Douăsprezece luni. O durere fără sfârșit. După ce și-a pierdut sora în urmă cu trei ani, Savannah Litchfield simte că trăiește doar pe jumătate. Acum, la 17 ani - vârsta la care a murit Poppy -, durerea pierderii ei este mai mare ca niciodată. Iar când terapeutul îi sugerează lui Savannah să plece într-o călătorie în jurul lumii organizată pentru a-i ajuta pe adolescenții afectați de pierderea persoanelor dragi, Savannah acceptă, însă fără tragere de inimă, luând cu ea jurnalul pe care i l-a lăsat Poppy înainte să
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
