Distribuie
Lucrarea de faţă a avut ca principal scop actualizarea informațiilor teoretice și vizuale din domeniul artei bisericești, vizând oferirea unei imagini despre arta bizantină, în general, și despre pictura bizantină, în mod special, aceasta din urmă constituind un reper pentru pictura de tradiție creștin ortodoxă.
Atenția noastră s-a îndreptat cu precădere către pictura bisericească autohtonă care a suportat abateri temporare de la tradiţia bizantină, oscilând uneori între autenticitate și imitaţie. În ceea ce privește autenticitatea creației picturii bisericești actuale din România, s-a observat preocuparea unor artiști plastici pentru realizarea unor picturi murale și a unor icoane care stau sub semnul originalității. Dintre aceștia, pictorul Grigore Popescu-Muscel s-a remarcat în mod deosebit, traseul său artistic, parcurs în planul picturii bisericești, fiind surprins în paginile ultimului capitol.
Vasile Tudor (n. 1964, Buhuși, Bacău) este asistent universitar doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secția Artă Sacră, Iași. A absolvit, în 1991, Facultatea de Arte Plastice şi Design, specializarea Sculptură, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi. Este doctor în Arte Plastice și Decorative, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași (2014); a obținut atestări profesionale, în anul 1994, în domeniul restaurării (studii postuniversitare de atestare Bazele restaurării ştiinţifice, specializarea ceramică, sticlă, metal, Bucureşti), iar în 2014, în domeniul artei eclesiale (Pictor bisericesc, categoria a III-a, autorizat de Comisia de Pictură Bisericească din cadrul Patriarhiei Române). A publicat numeroase articole în „Analele Ştiinţifice” ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, domeniul teologie ortodoxă. A participat la numeroase conferinţe, simpozioane naționale și internaționale de artă plastică și religioasă. În domeniul artei murale, a realizat pictura în tehnica frescă la Biserica „Înălțarea Domnului”, Copălău, județul Botoșani, și la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Rediu, Ruginoasa, județul Iași.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/pictura-ortodoxa-contemporana-intre-traditie-si-tendinte-inovatoare-creatia-pictorului-grigore-popescu-tnnztqwz/
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

